banner tex carrefour
Ea și El Ultimul romantic

Cum va fi viitorul?

De câte ori ți-ai pus problema viitorului? Nu te iau prea direct, dar tocmai nonșalanța de a lăsa la întâmplare fiecare moment al vieții ne ia prin surprindere și ne trântește cu fundul de pământ de nu ne vedem, fără să ne dăm seama că putem preconiza, cu precizie și frumusețea unor alegeri, ceea ce va fi. Ei bine da, pietrele să vină peste mine! Sunt situații tumefiate în viață în care, stupefiați, ne lăsăm purtați de euforia aceea indescriptibilă a unicului sentiment ce ține de viitorul nostru. Avem o imagine clară !
Renunțăm, ne ambalăm, ne așezăm între caldele imagini ce par a avea aer de perfecțiune, dar așa, cu zâmbet tâmp, ne dăm seama că nu depinde nimic de ceea ce noi încercăm să planificăm. Construirea unor etape e dificilă, aduce cu sine și avangardă, deznădejdi și dezamăgiri, dar sigur, cuprinde o unicitate pe care doar complexul o poate adapta.
Trăiesc în trăirea-mi coerentă. Văd, implic și deznod. Vreau, atrag și pot face ca înaltul să-mi pice în gând. Topim deseori răsăriturile, mirosim clipele ca și cum ele ar avea un aer dintr-acela marin, sărat, dar știm că începuturile timide pot deveni eternități. Iar eternitățile visătorilor nu suportă amânări.
Niciodată lumina nu vine fără întuneric. Mână-n mână traversează peste reacțiile noastre, vrând parcă să prindă culoarea regretelor. Eu știu că se cuvine să cuvenim, dar lumea e unică, și-i doar una.
E suficient să credem cu ardoare în ceva și-atunci avem, cu toate riscurile extremei adulate, motive. Motive de a face pași. Planuri. De a fi acolo, în poveștile pe care le dorim pentru noi. Nu e necesar să calculăm. Cifrele interioare urmează algoritmul necunoscut, incomprehensibil al teoremelor fără aplicare directă.
Am dat și-am luat. Am primit și-am oferit. Puterea momentelor nu captează nimic în intensitatea ei frivolă, nici măcar în felul în care noi o facem măreată. Dar are ceva. Ceva mult mai pasional. Are o imagine a viitorului. Picturile dorințelor amărăsc, în schimb pensulele și vopseaua folosite pentru a le contura au aer boem. Au aer de vecie. Singure se clădesc minunile. Ale mele au descoperit oameni. Oameni de zâmbet, oameni de dor, de viață pentru o viață. Împlinirile vin în cutii de fericire. Nu alea pe care le transportă curierii mobili, ci fix cele la care ne repezim să le deschidem atunci când le primim cadou. Ne îndopăm cu aroma oamenilor perfecți pentru noi.
Picătura se soarbe treptat. Beția stării e asemenea gustului sec în care nu vrem nimic. Doar amintiri. Am putea spune că viitorul nu e niciodată singur. Vine cu de toate. Un camion plin de străzi de vise. Poate ar fi bine să aibă și ceva doze în spate. Doze dintr-alea, pe care doar îndrăgostiții le adaugă limuzinelor. Dar golite de inhibiții. Să nu mai zic de trecut. Trecutul e cel ce dă croi viitorului.
Avem tot timpul rezerve, dar viața e făurită dintr-un mare “ dar”. Și cu acel dar aleg să mă trezesc, s-adorm, să plâng, să rup din mine și de care să am grijă. Să m-ating de nori, sa pun zăvor frustrării, să am, să fim, să vreau, să mergem, să … noi, să toate la un loc în așa fel încât privirile să se mute pe aceeași scară pe care, fără vecini, să-și sune în fiecare dimineața la ușă fără să se uite pe vizor!
Și chiar așa, n-aș putea vorbi mai bine despre ceva decât despre viitor. Tu îl simți? E acolo? Cum va fi pentru tine viitorul? Eu l-am planificat întotdeauna, l-am plâns, urât și blestemat, cu aceeași demență cu care l-am iubit pentru fantasmele sale. Dar nimic nu mă poate descrie acum, decât viitorul. N-am argumente. Nici nu-mi trebuie. Deciziile se iau din riscuri. Risipitoare. Și atunci viitorul nu vine niciodată singur …

Femei de 10 pe Facebook