Femei de 10 Răscolind internetul

Cum să determini pe cineva să-ți spună adevărul

Adevărul și dorința de control: două fenomene care ne urmăresc permanent de-a lungul vieții. Dacă suntem onești, ne dăm seama că ambele izvorăsc din sentimentele de Frică și Lipsă de Siguranță de Sine. Acestea duc la distrugerea celor mai importante legături pe care le avem cu cei pe care îi iubim. Așa că vă recomand acest articol, descoperit pe situl conseils-relationnel.com, unde aceeași Majda pe care v-am prezentat-o într-un articol trecut ne oferă exemplul personal, cu care de altfel mulți dintre noi ne-am confruntat, și ne sugerează să ne relaxăm și să avem încredere în persoanele în care investim sentimente fie ei soți,iubiți, copii sau alte legături importante. Pe de altă parte, e ușor să dai sfaturi și mai greu să le urmezi, mai ales în momentele acelea critice, dar cred că tocmai acesta e farmecul vieții: în multiplele feluri în care ne provoacă și ne determină să luăm atitudine, să fim eficienți și mai buni.

Așadar, doriți să știți cum puteți să determinați o persoană să spună adevărul? Dacă sunteți un admirator al lui Jim Carrey, poate vă aduceți aminte de un film mai vechi ,,Mincinosul, mincinoșilor”. Morala filmului era aceea că adorabilul Max, fiul, sătul de tatăl lui care nu se oprea din minciuni, își dorește ca pentru o zi întreagă acesta să nu spună altceva decât adevărul.
În timpul unei zile întregi, acesta din urmă descoperă dificultatea pe care o reprezintă a spune zilnic adevărul și că, la final, o minciună poate distruge totul. Acest film are un mare succes nu numai prin umorul său ci și pentru că a atins un public numeros, pentru care a spune adevărul are o mare importanță. Nimeni nu iubește un mincinos și cu toții ne-am pune, în secret, aceeași dorință pentru momentele în care ceilalți ne spun sau nu adevărul. Dacă doriți să obțineți un răspuns franc și onest de la cineva, iată câteva sfaturi pentru a împinge o persoană să spună adevărul:

OPRIȚI-VĂ SĂ PUNEȚI PREA MULTE ÎNTREBĂRI!
Multe întrebări omoară întrebările! Cea mai importantă strategie de urmat e sistarea tirului de întrebări. Unde ai fost? Cu cine? De ce? Cum? Ce i-ai spus? Ce ați făcut? Și pasezi în teren… Succesiunea de întrebări este cea care determină persoana să fie mai puțin sinceră, are senzația că i se smulg informațiile și apoi teama că aflarea adevărului nu declanșează nimic bun. Dacă avem obiceiul ca mimica feței să nu fie una potrivită (strîmbat din nas), așteptați-vă la o reacție imagesimilară. Răspunsurile pe care le veți primi nu vor fi neapărat adevăruri. Succesiunea de întrebări are tendința de a sugera că încercăm să controlăm persoana, că îi îngrădim libertatea. Și nu e aceelași lucru când persoana care încearcă să spună adevărul e relaxată. Pentru a obține informații corecte și sincere, folosiți regula reciprocității. De exemplu, pentru a ști ce a făcut copilul sau soțul în ziua respectivă, începeți cu a povesti ceea ce ați făcut voi toată ziua, în detaliu. Poate crea un sentiment de obligație, determinându-i să vă povestească exact ceea ce vă doriți. A vorbi despre Sine este un excelent mod natural de a determina oamenii să vorbească despre ei.

REACȚIONAȚI CU CALM DACĂ VI SE SPUNE ADEVĂRUL!
Păstrați-vă calmul, chiar dacă ceea ce vi se spune vă deranjează; este o a doua strategie foarte bună. Dacă reacționați agresiv sau dezagreabil în fața unui adevăr, puteți să vă luați la revedere de la franchețe. Procedând așa, veți pedepsi persoana care vă spune adevărul atât de căutat și pentru care voi citiți acest articol. Nu demonstrați decât că nu sunteți o persoană demnă să cunoașteți adevărul. Oamenii se vor pune în gardă, data viitoare. Ei vor ști că trebuie să se protejeze și că nu e în interesul lor să spună adevărul.
imageMadja dă exemplul ei personal, povestind cum, atunci când soțul ei a luat prânzul cu ex-prietena lui (s-a întâlnit cu ea din întâmplare la aceelași restaurant), reacția ei a fost una dură. Regretă că a procedat așa, deoarece dacă se va mai produce un eveniment similar, cu siguranță prietenul ei nu va mai risca un așa scandal. Și cine are de pierdut?
Cu o altă ocazie similară, deși a fost bulversată la auzul confesiunii soțului său, ea nu a mai atacat, nu a mai criticat iar acesta s-a relaxat și a dat mai multe detalii. Trebuie să ne încercăm să ne comportăm altfel în asemenea situații și rezultatele nu vor întârzia să apară.

PRACTICAȚI EMPATIA!
Voi, ei, eu avem nevoie să ne simțim înțeleși. Suntem capabile să intrăm în explicații infinite pentru a ne impune punctul de vedere. Imaginați-vă că vă înțelegeți copilul sau partenerul fără să îi judecați. Nu vor face decât să se deschidă și să împartă avantajele cu voi. E confortabil să te simți asimilat, tolerat… înțeles.
Tot Majda ne spune cum partenerul ei i-a dat explicația că nu e vina sa că s-a întâlnit întâmplător cu ex-iubita lui în restaurant și dorea să sublinieze totuși importanța de a păstra contactul cu prietenii. O persoană este mai susceptibilă de franchețe atunci când se simte înțeleasă.

BLUFAȚI!
Aceasta este o formă eficientă de a spune adevărul, dar foarte periculoasă; te ajută în aparență să știi tot!image
Nimănui nu-i face plăcere să fie prins atunci când minte. Când e convins că voi știți deja totul. Devine mult mai susceptibil în a mărturisi ceea ce ascunde. ,,Cineva mi-a zis,, sau ,,eu știu ce se întâmplă,, sunt fraze pe care le puteți folosi dar numai dacă sunteți siguri de voi și de suspiciunile dumneavoastră. Trebuie știut că blufarea este o strategie riscantă (ca în Poker) ce poate cauza multe probleme. Puteți fi prins în propria plasă, deci fiți foarte atenți, iar dacă aveți îndoieli în capacitatea voastră, nu-l utilizați!

IERTAȚI GREȘELILE PRECEDENTE!
Oamenii au mari așteptări de la copiii lor, de la partenerii de viață, de la prieteni… în ceea ce privește comportamentul și în capacitatea de a opera schimbarea rapidă a acestuia. În contrapartidă, cealaltă parte încearcă să răspundă așteptărilor fără a dezamăgii. Dar cum nimeni dintre noi nu e perfect, cu toții facem erori, fără excepție! Și cum ne dorim zilnic să fim iertați, suntem și noi obligați să o facem, cu cei din jur.
IERTAȚI, pentru a fi iertați la rândul vostru!
Majda povestește de o ceartă involuntară cu un membru al familiei și cum acesta a încredințat-o repede că deja a iertat-o și știți de ce? Deoarece și ea la rândul ei l-a iertat pentru că a dezamăgit-o, mai demult. Super, nu?
Minciuna nu este decât rezultatul unei frici.
Este suficient să nu vă copleșiți apropiații cu întrebări, să îi înțelegeți și să îi iertați, iar uneori să și blufați! :-)))))

Femei de 10 pe Facebook