banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Cum mi-am gestionat singură adolescentul

 

Vă asigur, nicio mamă din lume nu-și dorește să-și crească singură copiii. Chiar dacă veți mai auzi vreo curajoasă, spunând că ea poate fi foarte bine și mamă și tată, să știți că bravează. Dacă ați vedea-o în clipele sale de intimitate, închisă in dormitorul ei, pe-nserat, când copiii au trecut în parohia lui Moș Ene și ( să zicem că) “ munca la domiciliu” a fost incheiată, veți constata că nu e așa. Veți surprinde, pe gaura cheii, destule lacrimi, o mare de of-uri, o întristare adâncă precum Groapa Marianelor, toate agrementate cu aprige blesteme la adresa Fostului.
Am devenit “mamă singură” în momentul cel mai complicat al vieții unui copil: trecerea din copilărie,la adolescență. Aveți în casă adolescenți? Doamne, cât de bine se potrivește zicala “Cine are, să-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească!”. Un copil care se crede om mare se gestionează greu și în doi, cu atât mai mult de una singură. Mai ales în zilele noastre, în care ți-e greu să gestionezi și un gândac de bucătărie, darămite un om! Și nu latura financiară este neapărat cea care umbrește cel mai mult această etapă a vietii copiilor noștri…
Constatând relația fantastică, pe care o am cu fiul meu ( scăpat între timp, slavă Domnului , de pubertate și adolescență! ) multe mame mi se adresează cerându-mi sfaturi. Le ofer cu drag, dar și cu prudență, pentru că, așa cum nicio boală nu seamănă cu alta la fel, chiar dacă diagnosticul este același, tot așa, nici aici nu pot fi date rețete, ca la prăjituri. Acolo e simplu, pui 6 ouă, juma de kil de făină, 300 de grame de zahăr, niște ulei, praf de copt, etc, respecți pașii și…prăjitura arată ca în poza de pe net! Mă rog, și aici experiența gospodinei și uneori calitatea cuptorului își mai spun cuvântul. La adolescenți e altfel. Rețete de genul: 50 la sută dragoste, 25 la sută îngaduință, 15 la sută severitate etc , nu prea sunt viabile.
Adolescenții sunt atât de diferiți și atât de… imprevizibili, aș spune, deși ei nu sunt, în esență, decât rodul a ceea ce am “sădit” noi în ei. Iar aici, de regulă, dacă un copil este bun, este meritul nostru, iar dacă e “deraiat”, atunci sigur e bucățică ruptă din “nenorocitu’ de tasu!”. 😁
De aceea, arta de a gestiona un adolescent nu ține neapărat de rețete și de cărți citite ( deși va mărturisesc că, după divorț, biblioteca mea gemea de titluri legate de pubertate si creșterea adolescenților!😁), cât de dorința noastră de a face lucrurile să funcționeze, de aplecarea noastră către cel pe care, până la urmă imprudența noastră de a-i alege un tată defect, l-a condamnat să crească fără acesta.
Să nu credeți că, pentru că, am fost un om cuminte si am făcut emisiuni frumoase, Doamne-Doamne mi-a repartizat un adolescent perfect. ( Definiție : Adolescent perfect = acel adolescent care nu iese din vorba părinților, învață de nota 10, citește în draci, își ajută mama la treburile casei, este prieten numai cu olimpici, se hrănește sănătos și face sport, în loc să zacă pe calculator. Intr-un cuvânt: …SF!). Nuuuu! Nicidecum! Păi..aș fi simțit eu atunci că trăiesc cu adevărat?!? Exclus! Am avut și eu parte de muncile mele de Sisif, în a-mi trage puștiul pe calea cea bună! Am luptat cu mori de vânt și cu imixtiunile nefaste ale unui tată iresponsabil, am baletat între sfaturile “old fashion” ale părinților mei și recomandările psihologiei moderne, m-am războit cu computerul si fast-foodurile, cu prietenii nepotriviți, cu foamea de țoale însemnate cu etichete răsunătoare. Mi-am luat aliați. Victor a aflat abia acum, spre exemplu, de pactul pe care-l făcusem cu doamna dirigintă, prin care aflam, în timp real, orice abatere a fiului meu de la conduita corectă. Își amintește însă cum îl luam, de fiecare dată, la sigur, invocând “surse false” și-i ceream socoteală pentru orice trăznaie făcea pe la școala ( har Cerului, mărunte și deloc periculoase! )
Da, dragi mame, am fost și eu, cum am mai recunoscut și în alte rânduri, “mama cea rea”! Am spus NU, atunci când am fost implorată, n-am aruncat cu bani, am ignorat lacrimi generate de răsfăț, am aplicat pedepse, am stabilit reguli. Încă mai păstrez “contracte” încheiate între mine și Victoraș, prin care îi stabileam responsabilități, angajându-mă eu însămi să-i rezolv anumite doleanțe. Acum ne amuzăm împreună, privindu-le!
Am plâns, când, în momentele sale de revoltă adolescentină, puștiul îmi striga nemilos : “Uite, tata mi-ar fi dat bani să-mi iau consola asta!” Dar strigătele lui s-au stins de la sine, prin tribunalele în care l-a cărat același tată, luptându-se să-i micșoreze cât poate cuvenita pensie alimentară..
Însă sfatul pe care îl dau, din toată inima, mamelor care-și cresc singure acolescenții este de a încerca să se împrietenească la cataramă cu aceștia. Știiiiu! E al naibii de greu să te tragi de șireturi cu cineva, care te consideră depășită, care îți taie din start orice încercare de apropiere, care iți desființeaza orice sfat și-ți aruncă vorbe grele cu ușurința cu care mănânci semnițe.
Iată însă un truc ( la mine a funcționat!): cu tot efortul pe care îl implică acest lucru, puneți , lună de lună, niște bănuți deoparte, pentru o vacanță in doi, pe care s-o petreceți undeva, departe de casă, într-un loc total necunoscut și, de preferat, cât mai inedit. Nu e musai să alegeți China,Japonia, Coreea, cum am făcut eu, împletind “trucul” cu provocarile profesionale personale. Există destule țări prin preajma noastră, străine nouă precum planetele la care privim prin telescop! Petreceți CEL PUȚIN o săptămână, amandoi, într-o astfel de destinație, făcându-vă încă de acasă un program minuțios. Nu optați pentru hoteluri scumpe, restaurante de lux, alegeți moteluri și “street food”. Trăiți simplu, ca oamenii de rând, descoperiți Necunoscutul “la pas”, cu harta în mână, înfruptați-vă din lucrurile deosebite, întâlnite în cale; mergeți nu neapărat la muzee de artă, de istorie ( știu foarte bine ce grimase stârnesc astfel de activități, pe chipul unui adolescent!). Găsiți locuri care să-l capriveze: un muzeu al tehnicii, al torturii, al ciocolatei, o expoziție de avioane sau câini, un concert rock ( asta e, scopul cere sacrificii! ). Mergeți într-un parc de distracții, dați-vă în Montagne russe ( experiența horror a împrietenirii mele cu Victoraș!), trageți cu pușca, mâncați vată de zahăr, chiar și mâncare nesănătoasă, o dată-de două ori! Renunțați a vă cumpăra vouă rujuri și sandale și luați-i lui ceva, ce nu i-ați fi luat acasă! Vorbiți mult, comunicați, spuneți-vă tot ceea ce acasă, luați de vârtejul vieții de zi cu zi și încurcați de imixtiunile nefaste ale “neprietenilor”, nu apucați să vi le spuneți!
E o terapie inedită, cea propusă de mine. Nu am extras-o din cărți, unde psihologii se limitează in a indica “petreceți cât mai mult timp cu copilul dvs”. La mine a funcționat perfect. Am alături un tânăr de 10, fost adolescent rebel și care nu-mi este numai fiu, ci și cel mai bun prieten și partener în toate! Si pe care-l iubesc nesfârșit!
….ceea ce, dragile mele, vă doresc și vouă!

Femei de 10 pe Facebook