Horoscop Timp liber

Cum înșeală femeile în funcție de zodie?

Foto: nepalitrend.com

Chiar dacă ne place să spunem că bărbații sunt cei care înșeală, iar noi suntem doar victimele lor, trebuie să recunoaștem că și femeile mai calcă strâmb din când în când. Dincolo de factorii subiectivi, se pare că și zodia sub care ne-am născut influențează comportamentul infidel. Iată, așadar, cum înșeală femeile, în funcție de zodie.

berbecBerbec

Femeia din zodia Berbecului este foarte crudă când vine vorba de înșelat. Dacă este prinsă călcând strâmb, nu neagă. Va spune: ”Iubitule, suntem adulți și trebuie să înțelegi ceva- altcineva este mai bun decât tine, îmi pare rău!”. Dacă discuția continuă, va merge până la a-ți arăta poza celui cu care te-a înșelat, așa că te vei convinge cu ochii tăi cât de bun este celălalt. Apoi te va lua în brațe și îți va spune că ține și la tine.

taurTaur

Femeia Taur nu înșeală aproape niciodată fiind considerat cel mai fidel semn zodiacal. Dacă ajung, totuși să înșele, înseamnă că s-a îndrăgostit cu adevărat de acea persoană.

Gemeni

gemeniFemeia Geamăn te va înșela cu cineva din cercul de prieteni sau cu persoane pe care le cunoști. Veți sta la masă cu prieteni apropiați și își va da seama că a făcut sex cu cel puțin jumătate dintre cei aflați la masă. Dacă ești norocos, s-ar putea, totuși să nu te înșele. Uneori, se mulțumește doar cu fanteziile. Dar să fii convins, că în mintea ei, a făcut sex cu toți prietenii tăi.

Rac

racFemeia Rac nu știe să înșele. Vei afla imediat dacă o face. Nu trebuie să îi verifici telefonul. Îți va spune, chiar ea, totul, din greșeală. Va fi ceva de genul: ”Este ciudat, cum într-o singură zi, o persoană poate deveni din străin, iubit!” Femeia Rac înșeală întrucât este în căutarea unei persoane speciale. Până nu vagăsi acea persoană, nu se va opri!

leuLeu

Femeia Leu nu înșeală foarte des. Nu îi place să se confrunte cu situațiile neplăcute care decurg din această trădare. Pentru Lei este suficient să știe că sunt persoane interesate de ele, în cazul în care vor dori, într-o bună zi, să facă acest lucru. Cel mai probabil însă, femeia Leu nu va dori să se culce cu altcineva decât dacă ceva merge rău în relația pe care o are.

fecioaraFecioara

Fecioarele înșeală ca Bond… James Bond. Dacă ești într-o relație cu o Fecioară căsătorită, întâlnirile voastre vor fi pline de aventură și mister. Îți vor da un nume de cod și vă veți întâlni în locuri diferite, la ore exacte. Partenerul Fecioarei nu va afla niciodată că aceasta înșeală. Este foarte pricepută în a ascunde adevărul. Singurul mod în care adevărul poate ieși la suprafață este dacă femeia Fecioară vrea să mărturisească din proprie inițiativă.

 

balantaBalanța

Femeia Balanță este maestră în arta înșelatului. Se poate întâlni, cu 2 persoane diferite, ani întregi, fără ca una să afle despre cealaltă. Știe cum să aranjeze lucrurile în așa fel încât nimeni să nu pună întrebări și toată lumea să fie fericită. Femeia Balanță ia căsnicia în serios și foarte rar va divorța. Va rămâne căsătorită dar nu se va opri din a înșela. Dacă vă doriți o iubită fidelă, va trebui să căutați în altă parte.

scorpionScorpion
Femeia Scorpion nu înșeală. Pur și simplu nu o face. Ea ia dragostea și căsătoria în serios. Nu vede nici un rost să înșele, dar se poate îndrăgosti de 10 ori într-o lună. Este foarte greu să păstrezi interesul unei femei Scorpion, pe termen lung, dar dacă sunteți căsătoriți, sunteți în siguranță.

 

sagetatorSăgetător
Femeia Săgetător iubește să înșele. Nu ratează nici o ocazie. Este foarte ușor să afli dacă ești înșelat. Cel mai probabil, prietenii comuni te vor anunța. De altfel, te vor anunța de comportamentul ciudat al femeii Săgetător înainte ca aceasta să comite ”crima”.

capricornCapricorn

Femeia Capricorn înșeală, apoi se comportă ca și cum nu ar fi greșit cu nimic. Va replica, ceva de genul: ”Iubitule, care e problema? Încă te iubesc!” Femeia Capricorn își dorește ca toată lumea să fie fericită. Nu este ușor să depistezi trădarea. Cel mai adesea te vei simți confuz.

varsatorVărsător

Femeia Vărsător se simte foarte inconfortabil ascuzând lucruri. De aceea va prefera să afli devărul decât să se streseze ascunzându-se de tine. Femeia Vărsător este permanent în căutarea noutății, acesta fiind și motivul pricipal pentru care înșeală. Cu toate acestea, de câte ori trădează, își dă seama că nu este nimic extraordinar cu noua ei cucerire. Este un cerc al nemulțumirii.

pestiPești

Femeia Pești este foarte inventivă în planurile ei. Să spunem că ajungi acasă și o găsești cu cineva în pat. Reacția ei va fi: ”Ce este? Este vărul meu! Ești nebun? Nu te-aș înșela niciodată, iubitule!” Nu va recunoaște niciodată iar în final, vei ajunge să crezi povestea ei.

Sursa: www.irinatee.com

Femei de 10 pe Facebook