Călătorii Diverse Timp liber

Cu ricșa prin Bukchon Hanok Village

Cu ricșele m-am împrietenit din vremuri imemoriale!😁Mai precis, încă de când am săvârșit prima mea călătorie în Răsărit. Și se întâmpla asta acum vreo 15 ani, la Tokyo. Țin minte cât de jenate ne simțeam, și eu, și Luminița Dumitrescu, regizorul meu artistic, atunci când am fost invitate să luăm loc sub baldachinul unei ricșe adevărate ( pâna atunci nu le văzusem decât prin filme!) și când un băiat aproape transparent de firav ce era, care mă îndoiam că ar putea mișca din loc chiar și valiza cu care aterizasem pe aeroportul Narita , a nădușit, preț de vreo oră, ca să ne miște cu ricșa lui, în pas alergător, prin tot cartierul tradițional pe care-l vizitam. Și mai țin minte cum îmi juram, la fiecare gâfâit al sărmanului nostru cărăuș, să mă apuc chiar de a doua zi, de cura de slăbire…Am revăzut apoi ricșele la Beijing. Mă aflam cu Victor al meu în zona comercială de la Silk Market. Erau, de data aceasta, ricșe evoluate, sau, cum se zice “updatate”: atașul cu turiști era fixat la o bicicletă cu motoraș, șoferul ei netrebuind decât să tragă de volan, spre dreapta sau spre stânga, în funcție de indicațiile pasagerului. Și să-și încaseze ulterior onorariul, după o crâncenă negociere.
Și iată-ne acum splitați pe două ricșe,în miezul Seoulului,  eu , impreună cu Yoo Jin în prima și Victor cu Marian – alias “echipa tehnică” – în cealaltă, angajați într-o cursă contra cronometru, în care ne simțim mânați din spate de un regiment întreg de nori amenințători, care planează, încă de dimineață, deasupra scăfârliilor noastre, împrăștiind în jur miros de ploaie..

Ne aflăm în Bukchon Hanok Village. Este un sat tradițional coreean, având o istorie îndelungată, plasat fiind între două din palatele de referință ale Seoulului: Gyeonbok și Changdeok. Bukchon, în traducere liberă , înseamnă satul nordic. Satul – adică, în cazul nostru, cartierul. Pentru că Bukchon se află aproape de centrul Seoulului. Întreaga suprafață pe care o parcurg ricșele noastre este , de fapt, un păienjeniș de alei, adunând casele tradiționale coreene, denumite “hanok,”. Spațiul reușește să redea perfect atmosfera rurală de acum 600 de ani. Restaurantele tradiționale le dau și ele vizitatorilor posibilitatea să simtă cam cum stăteau pe aici lucrurile, pe timpul Dinastiei Joseon. Pe atunci, aici locuiau oficialii și nobilii de rang înalt, împreună cu familiile lor. Ceva mai târziu, ca urmare a diferitelor războaie și dezastre, aceste locuri au început să fie locuite și de oamenii de rând. Acum, străzile sunt străjuite, e drept, de clădiri tradiționale, însă caldarâmul este călcat de pașii turiștilor secolului 21 și ai locuitorilor Seoulului modern. Afluența continuă de vizitatori explică și multitudinea de prăvălii de tot felul, predominând cele de souveniruri. Lor li se adaugă restaurantele tradiționale, ceainăriile, cafenelele și, nu în ultimul rând, o puzderie de muzee. Sunt peste 900 de clădiri hanok astăzi, în acest cartier al orașului Seoul. În 1960 întreaga zonă a fost planificată a fi restaurată, însă protestele cetățenilor au oprit inițiativa edililor de a moderniza zona, astfel încât Bukchon Hanok Village și-a păstrat aerul de cartier tradițional, spre fericirea atât a localnicilor, cât mai ales a vizitatorilor săi.
Cu ricșa sau pe jos, explorarea străduțelor este deosebit de palpitantă. Este și motivul pentru care, potrivit unui sondaj realizat de Guvernul Metropolitan din Seoul ( așa sună, pompos, Primăria Orașului! ) în rândul a 2000 de turiști străini, explorarea străduțelor înguste și pitorești din Bukchon a fost plasată pe locul 4 în topul celor mai plăcute activități în Seoul.
Popularitatea Bulchon Hanok Village a crescut și mai mult în momentul în care aici au început să fie filmate frecvent emisiuni ale diferitelor posturi de televiziune coreene, ba chiar unele dintre cele mai populare seriale. Sute de mii de turiști se preumblă, anual, pe străduțele cu parfum de istorie.
….În timp ce Yoo Jin îmi povestește toate aceste lucruri, cred că biciclistul înhămat la ricșa noastră a slăbit cu vreo două kile! Pedalează cu râvnă, încercând să țină ritmul cu colegul său, care îi transportă pe băieții nostri. Fascinați de peisaj, aceștia filmează și fotografiază de zor.

Asta până în momentul în care o rupere de nori ne dă peste cap toate planurile, trasformându-ne , în nici 5 minute, în veritabili ciuciulete și ciuciuleți ( scuzați-mi licența!) . Nu are sens să ne mai adăpostim nicăieri, suntem uzi leoarcă ( am făcut imprudența de a ne lăsa umbrelele în mașină! ), noroc că afară e cald, iar microbuzul nostru – aproape. Ne transbordăm urgent, creând patru băltoace sănătoase pe scaunele mașinii, spre disperarea cu greu mascată a șoferului.. Băieții cu ricșele fac anevoie stânga-mprejur, spintecând fără niciun chef ploaia care crează o adevărată cortină, dincolo de geamurile mașinii noastre…

 

Femei de 10 pe Facebook