Alice în Țara Mirărilor Femei de 10

Criză de modele și „modele” de criză

Înainte de a ne lamenta cu privire la lipsa modelelor în viața noastră, să ne întrebăm ce reprezintă, pentru noi, un model. Îl putem considera o entitate valoroasă în sine, sau recunoscută pe scară largă ca fiind valoroasă, la care să privim cu respect și cu admirație muzeală; de pildă, personalitatea lui Leonardo da Vinci sau a lui Ludwig van Beethoven. Îi admirăm și îi considerăm modele pentru orice creator de excepție. Însă putem privi modelul și ca fiind un exemplu de urmat, un reper valoric superior, către care putem încerca și noi să tindem, să ne șlefuim ca personalitate, pentru a atinge nivelul lor de umanitate, de performanță. E ca și cum am venera o statuie, iar aceasta ar prinde viață, ne-ar lua de mână și ne-ar arăta care este drumul pe care l-a urmat pentru idealul pe care l-a avut. Asta presupune, însă, că avem același ideal, că ne dorim cu adevărat să urmăm acel drum, să plătim și prețul nostru de muncă, efort, sacrificiu, pentru a atinge „steaua neatinsă” - cum spunea Cervantes.
Sub aspect psihologic, nevoia de modele apare la orice copil sau adolescent care începe să-și formeze un „eu” social, lărgindu-și interesul pentru semenii pe care-i descoperă în jurul său, cu care interacționează, pe care-i studiază. Printre acești semeni se numără nu doar rudele, prietenii ori neprietenii, vecinii, necunoscuții de pe stradă, ci și personajele din cărți, filme, jocuri, prietenii imaginari, personalitățile din istoria omenirii, din știință, artă, religie, dar și cele ale vieții publice, popularizate prin media.
Treptat, această nevoie psihologică de a avea un model sau mai multe, inițial imitativă, se nuanțează cultural, spiritual, intră în viziunea cuiva asupra lumii și îi poate deveni ideal de viață. Un model autentic e unul care merită urmat pe termen lung, care te înalță și îți aduce împlinire de sine.
Problema pe care o sintetizează expresia „criză de modele” este că, adesea, această nevoie psihologică nu se rafinează prea mult, nu duce la înălțimi culturale sau spirituale, ci se orientează după criterii gregare, după vremuri de criză și „modele” de criză. Cauza poate veni din alcătuirea personalității celui care caută modelele, din trăsăturile și preferințele lui, sau din lipsa accesului la modele autentice. Dacă o femeie casnică își ia ca model de viață o femeie care a reușit să-și întrețină familia, dar și să-și continue studiile și să profeseze în domeniul la care visa, acesta poate fi un model autentic și motivant. Dar dacă o femeie casnică are ca model o prietenă casnică mai prosperă și mai răsfățată pentru că soțul ei face afaceri dubioase și câștigă bine, atunci acesta e un contramodel, care-i poate ruina familia.
În opinia mea, criza modelelor vine din faptul că a fost pervertită acea nevoie firească, sănătoasă, pe care orice om o resimte în viață, la un moment dat, de a privi cu admirație, cu „invidie” benefică la cineva mai presus de el. Ea a fost marketizată, ca orice alt produs în societatea de consum, și a fost transformată într-o „cerere” după criteriul notorietății, al popularității, al audienței cu orice preț, căreia i s-a răspuns - în media, mai ales - prin oferte jalnice. Ori, prin natura lui, modelul este ceva de excepție, de performanță, nu de regulă, nici de precaritate majoritară. Dacă mulți indivizi mediatizați obțin succesul sau devin cunoscuți prin te miri ce acte stranii ori reprobabile - de la înghițit ouă întregi la mari delapidări - isprăvile lor nu pot fi trecute la categoria „modele”. Dar, dacă acele cazuri de delapidări sunt prezentate asiduu, necritic, cu aluzia că sunt o practică larg răspândită, atunci autorii lor pot deveni „modele” pentru mulți indivizi care nu au criterii morale și culturale bine formate. Așadar, media actuale se fac vinovate, în mare măsură, de „criza” modelelor, pentru că aleg spre mediatizare rareori exemplele pozitive și performante care există și deseori cazuri dubioase, cărora le alătură deja tocitele epitete: „șocant”, „exploziv”, „incendiar” etc. Cum ar putea să ne… șocheze sau să ne dea foc personalități precum Sfântul Augustin, Einstein, Maia Plisețkaia, Charlie Chaplin, Antoine de Saint-Exupéry, Audrey Hepburn, Brâncuși, Nicolae Steinhardt, Enescu etc.? Einstein ne îndemna să căutăm a deveni oameni de valoare, nu oameni de succes. Iată un bun criteriu pentru a ne alege modelele.

 

N.R. Astăzi, la ora 10,10, in direct pe TVR2, vom vorbi despre criza de modele din societatea românească. Invitați : psihologul Mirela Zivari și poetul Florin Iaru

Femei de 10 pe Facebook