banner tex carrefour
Femei de 10

Coco Chanel despre bărbaţi

 

„Există multe ducese de Westminster, dar numai o singură Chanel”, aceasta a fost replica lui Coco atunci când a fost întrebată de ce nu s-a mai căsătorit cu ducele de Westminster, unul dintre cei mai influenţi bărbaţi din viaţa ei.

Începând totul de la zero, această femeie a obţinut ce şi-a dorit: un imperiu al modei. A făcut o adevărată revoluţie, cu sprijinul englezului Arthur Capel, „Boy” (cum îi plăcea să îl alinte), acesta fiind şi singura mare iubire din viaţa ei. El este, de fapt, şi cel care a susţinut-o financiar şi moral când a păşit în lumea modei, ajutând-o să îşi deschidă primul magazin, în 1914, în care a început să îşi creeze şi să-și vândă primele pălării marca Chanel – „Chanel Modes”, pe strada devenită celebră în Paris – Cambon, nr. 21.

Până la urmă, Capel se căsătoreşte cu o văduvă bogată, iar Coco se simte trădată în dragoste, după 9 ani de iubire pasională. În anul 1919 însă, Chanel „pierde tot” (așa s-a exprimat ea) odată cu pierderea lui Boy, care moare într-un accident de maşină. După 50 de ani, declară că toţi ceilalţi bărbaţi din viaţa ei par a fi fost doar umbre ale iubirii pierdute în tinereţe, poveşti trecătoare.
Ducele de Westminster, ducele Dimitri, vărul ţarului Rusiei, sunt doar două dintre numele sonore de bărbaţi care s-au perindat prin viaţa rebelei Coco, fără ca vreunul să reuşească să îi schimbe condamnarea la solitudine. Şi cine spune că nu poate exista o relaţie pur amicală sau o prietenie adevărată între o femeie şi un bărbat? Coco ne-a demonstrat că există. Cei mai buni prieteni şi cei care au încurajat-o cel mai mult în parcursul ei revoluţionar au fost tot bărbaţi. Picasso, Cocteau, Dali, Stravinski sunt doar câţiva dintre ei.

Iată ce spune Gabrielle Bohneur Chanel despre bărbaţi:
Frumuseţea serveşte femeilor pentru a se face iubite de bărbaţi, iar prostia, pentru a-i iubi.
Nu sunt geloasă dacă îmi văd fostul iubit cu altă femeie. Mama m-a învățat să împart jucăriile vechi copiilor mai puțin norocoși.
Femeile luptau pe vremuri pe teren propriu și fiecare înfrângere era o victorie. Acum ele luptă pe teritoriul bărbaților, unde fiecare victorie e o înfrângere.
Atâta vreme cât știi că bărbații sunt asemenea copiilor, știi totul.
Nu este nimic mai rău decât singurătatea. Singurătatea poate ajuta un bărbat să se realizeze, dar poate distruge o femeie.
Bărbaţii îşi vor aminti întotdeauna de o femeie care le-a provocat îngrijorare şi nelinişte.
Trădarea unei femei nu are niciun sens – nu se pot trăda pasiunile cuiva.
Nu ştiu de ce femeile îşi doresc orice lucru pe care bărbaţii îl au, când unul dintre lucrurile pe care femeile le au sunt bărbaţii.
Atunci când sunt deprimate, femeile mănâncă sau merg la cumpărături. Bărbaţii invadează o altă ţară. O modalitate total diferită de a gândi lucrurile.

 

Sursa : Rasputin.md

Femei de 10 pe Facebook