banner tex carrefour
Diverse

Cineva acolo Sus te ascultă. Trebuie doar să vorbești!

Fiecare persoană, indiferent de cultură, religie sau etnie este ghidată în viață de anumite vorbe de înțelepciune care determină diferențele dintre oameni și generează caracterul fiecărei persoane în parte. Dintre toate codurile de viață existente, cel mai răspândit este „The Native American Code of Ethics” care ne învață, americani sau nu care este calea către o viață mai bună.

1. Trezește-te o dată cu soarele și roagă-te. Roagă-te singur. Roagă-te des. Cineva acolo Sus te ascultă. Trebuie doar să vorbești.

2. Fii tolerantă cu cei din jur. Ignoranța, orgoliul, furia, gelozia, lăcomia vor duce la rătăcirea sufletului. Roagă-te pentru cei rătăciți să fie călăuziți pe drumul cel bun.

3. Încearcă să te descoperi de una singură. Nu permite nimănui să facă lucrul acesta pentru tine. Este drumul tău și ești singură. Diverse persoane pot merge alături de tine, dar nu pot merge în locul tău.

4. Tratează-ți oaspeții cu multă considerație. Oferă-le cea mai bună mâncare, cel mai comod pat și tratează-i cu respect și onoare.

5. Nu lua ceea ce nu este al tău. 

6. Respectă toate lucrurile de pe acest Pământ, indiferent dacă este vorba de oameni sau plante.  

7. Respectă gândurile, dorințele sau vorbele celor din jur. Nu întrerupe niciodată, nu îți bate joc, nu fi nepoliticos cu alte persoane. Respectă tuturor oamenilor dreptul la liberă exprimare.

8. Nu vorbi de rău pe nimeni. Energia negativă pe care o răspândești în Univers se va întoarce înzecit la tine.

9. Toată lumea greșește. Și toate greșelile pot fi iertate.

10. Gândurile negative cauzează suferință minții, corpului, spiritului. Exersează optimismul.

11. Natura nu ne aparține, este parte din noi. Animalele, plantele și toate celelalte vietăți fac parte, toate, din marea familie universală.

12. Copiii sunt viitorul nostru. Sădiți iubire în sufletele lor și hrăniți-le sufletul cu înțelepciune și lecții de viață. Când cresc, oferiți-le spațiu să se dezvolte.

13. Evitați să răniți alte persoane. Durerea pe care o provoci se va întoarce împotriva ta.

14. Fii sinceră tot timpul. Sinceritatea este testul voinței voastre în acest Univers.

15. Păstrează-ți echilibrul. Starea psihică, mentală, emoțională, spirituală, fizică trebuie să fie puternice, curate și sănătoase. Dezvoltă-te spiritual pentru a-ți putea vindeca rănile emoționale.

16. Ia decizii în cunoștință de cauză. Fii responsabilă pentru propriile acțiuni.

17. Respectă intimitatea și spațiul personal al celorlalți. 

18. Fii sinceră în primul rând cu tine. Nu îi poți ajuta pe ceilalți dacă nu te poți ajuta, în primul rând pe tine.

19. Respectă credința celorlalți. Nu impune credința ta celor din jur.

20. Împarte ceea ce ai cu ceilalți. Implică-te în acte de caritate.

Sursa: educateinspirechange.org

Femei de 10 pe Facebook