Legea e de partea ta

Cine plătește în caz de accident auto

​Mi s-a întâmplat acum câteva zile să mă roage un prieten să mă uit peste o Notificare venită din partea unui spital din București, prin intermediul unei societăți de recuperare a debitelor, prin care i se solicita să achite cheltuielile de spitalizare a victimei unui accident auto, în cuantum de aproximativ 20.000 lei.
​În urmă cu câteva luni, unul din angajații firmei al cărei asociat este prietenul respectiv, a accidentat pe trecerea de pietoni o persoană. Din fericire accidentul nu s-a soldat cu decesul persoanei accidentate, dar aceasta a necesitat o perioadă destul de lungă de spitalizare, cheltuielile spitalului respectiv ridicându-se la aproximativ 20.000 de lei. Spitalul a întocmit un deviz pe care i l-a comunicat unei societăți care se ocupă de recuperarea debitelor, iar aceasta la rândul ei, l-a notificat pe șoferul care a provocat accidentul pentru a plăti cheltuielile de spitalizare, punându-i în vedere că, în cazul în care nu plătește în decurs de 15 zile, îl vor acționa în judecată și va plăti și cheltuieli de judecată, adică taxa de timbru și onorariu de avocat. Nu mare mi-a fost mirarea când între actele trimise de aceștia am găsit și Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie – RCA, valabilă la momentul accidentului.
​Conform normelor legale în vigoare, Lg. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și tramvaie, art. 11 Asiguratorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru vătămări corporale sau deces, prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, cheltuieli legate de taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau cu expertiză; costuri privind readucerea vehiculului la starea de dinainte de accident, dovedite cu documente; prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului; cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
​Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, Asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:
a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;
b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;
c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic;
e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
​Aceste prevederi se aplică inclusiv în următoarele situații în care autorul accidentului:
a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;
b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv.
​În aceste condiții vă întrebați de ce spitalul a solicitat prin mandatar cheltuielile direct de la autorul accidentului? Este o practică a societăților de recuperare a debitelor să notifice autorii pentru a-și recupera banii mai repede, evident aceștia având un comision pentru care efectuează aceste activități. Să încasezi un procent destul de mare, doar întocmind o notificare, e mult mai profitabil decât să te adresezi asiguratorului care, în general, refuză să plătească fără să se adreseze instanței, care va hotărî pe baza dovezilor care este suma pe care asiguratorul va trebui s-o plătească cu adevărat. De multe ori mi s-a întâmplat să văd cum în instanță entitățile care solicitau cheltuieli de spitalizare sau cele legate de reparațiile autovehiculelor, sau diverse alte daune, nu au avut cum să dovedească cu adevărat cuantumul acelor cheltuieli pretinse și instanța le-a diminuat cheltuielile, iar asigurătorul a plătit mai puțin decât i se ceruse.
​Așa că, în cazul în care, aveți asigurare auto RCA la momentul producerii unui accident, chiar cu o mașină care nu vă aparține, sunteți acoperit de asigurare pentru cheltuielile enumerate mai sus. Dacă vă treziți cu o notificare prin care sunteți somați să plătiți cheltuielile ce derivă din accident, nu vă lăsați impresionați și nu vă vindeți casa pentru a le achita. Anunțați asigurătorul în 5 zile de la primirea acesteia că vi se cer aceste cheltuieli și lăsați-i să se judece cât vor. În cazul în care cazul va ajunge în instanță veți fi citat în calitate de intervenient forțat, nu ca să plătiți ceva, dar fiind parte în accident trebuie să fiți prezent în cadrul procesului. Puteți să anunțați instanța că solicitați să se judece în lipsa dvs și nu vă duceți la termene, prezența dvs nefiind obligatorie. Vă sfătuiesc însă să citiți cu atenție acțiunea, mi s-a întâmplat să văd cum cazurile sunt total denaturate, iar opinia celui implicat în accident să conteze pentru stabilirea prejudiciului real sau pentru stabilirea adevăratului vinovat, atunci când nu suntem în cazul unui dosar penal, când deja discutăm de cu totul alte aspecte, ci doar pe tărâmul despăgubirilor civile într-un dosar civil.
​Este de menționat că până la data de 18.09.2016 a fost în vigoare Lg. 136/1995, apoi între 19.09.2016 și 11.07.2017 a fost în vigoare OUG 54/2016, iar de la data de 12.07.2017 a intrat în vigoare Lg. 132/2017, asta așa ca să ne bulverseze pe toți, să nu mai știm care lege este aplicabilă.
​Până data viitoare, gândiți profund înainte de a acționa!

 

surse foto: alsanda@wordpress.com, insuranceandrisk.com.au, amoralmotor.com

Publicitate