banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Certurile în familie – rugina iubirilor noastre

„- Ce mai fac mami și tati?” – îl întreb, la telefon, pe puștiul prietenilor mei. ” -Mami cu tati se ceartă!” îmi raspunde firesc, ca și cum ar spune că citesc ziarul, se uită la televizor sau tund gazonul. Oftez și-l rog să mi-l dea pe unul din ei la telefon. Se aud pașii lui tropăind mărunt și brusc, vocile din surdină amuțesc. E clar, Tudor a ajuns în dormitorul părinților și le-a încurcat oleacă războaiele. Mă bucur, ori de câte ori îi „ochesc” cu telefoanele mele, pentru că măcar așa reușesc să le abat atenția de la conflagrațiile pe care, în mod absurd, le poartă, avându-l pe cel mic prin preajmă..
Îmi amintesc că, într-o bună zi, am stat de vorbă , așa, „ca oamenii mari”, cu puștiul știrb, de șase ani. Despre certurile lui mami și tati. Mărturisesc că eram curioasă să văd cam cum se reflectă războaiele părinților în sufletul unui copil, mai ales că le avusesem și eu pe ale mele, cu greu dosite de ochii copiilor mei, pe atunci mici. Pe Tudor, scandalurile de acasă îl maturizaseră cumplit de tare. „Eu cred că mami și tati nu se mai iubesc” mi-a spus mai deunăzi, înecându-mi ultima dâră de optimism ce îmi mai lumina încă percepția asupra familiei cu pricina.

…Ii cunoșteam demult, de când locuiam în același bloc. După care eu m-am mutat, chiar înainte de a se naște Tudor, ei au rămas pe poziții, însă relația lor a luat-o pe o pantă descendentă, focusată spre fundul prăpastiei. Pe vremea când eram vecini, mai  funcționam uneori ca și gardian, prezența mea făcându-i să se comporte înțelept ( pe atunci, exemplul prrsonal era unul benefic, aveam încă o familie model, soțul meu n-o luase încă razna). După ce m-am depărtat geografic, au reînceput să-și facă de cap. Țin minte că unul din ultimele sfaturi ale mele, “donate” lor la pachet cu premergătorul, cădița din plastic și tricicleta lui Victoraș, era să încerce să nu se mai certe din nimic. Incercam eu să-i conving, pe picior de plecare, că, indiferent  cât de plăcute, par a fi, uneori, împăcările , disputele conjugale rod din trăinicia relației precum vântul care sapă într-o stâncă, reușind să-i schimbe, într-un final, arhitectura…
Dar sfaturile, nu-i așa? sunt făcute pentru a fi ignorate. Și degeaba ne străduim să le vârâm pe gât, celor din jur, experiențele noastre, dorind, de fapt, ca aceștia să nu cadă în aceleași capcane ; oamenii sunt, prin definiție, încăpățânați și vor să ajungă ei înșiși la concluziile pe care noi încercăm să le băgăm pe gât. În plus, cu toții ne hrănim copios din convingerea că ” nouă nu ni se poate întâmpla, la noi va fi, cu siguranță altfel…”.
Prin urmare, vecinii mei au continuat să-și „coloreze” viața cu certuri aprige, izvorâte din banale întâmplări de zi cu zi, din nepotriviri de caracter sau din nervii acumulați , de fiecare în parte, la locul de muncă…

…Apoi a apărut Tudorel. O vreme, plânsetul de copil a atenuat certurile celor doi. În plus, în casă mai apăruse un jandarm  : mama soției, fostă profesoară de matematică, as în a domina clase întregi de adolescenți rebeli. În preajma ei nu-ti venea să te cerți nici măcar cu umbra ta! …..După ce Tudorel a fost așezat în funduleț, mama soacră s-a făcut nevăzută și cei doi au revenit la „bunele obiceiuri”. Certurile au devenit, în scurt timp, un soi de „modus vivendi”. Motivele lor erau diverse : copilul, facturile, serviciul lui, monotonia concediului ei post-natal, banii mereu insuficienți, obsesia lui pentru fotbal, eșecurile ei culinare și din nou copilul, cu toate problemele pe care le implică, în zilele noastre, creșterea unui pui de om.
….Tudorel a crescut și s-a transformat în Tudor. Deși încă o gâgâlice, înțelege perfect când în casă sunt nori sau e soare. Suferă mocnit, când îi aude pe mami și tati zbierând unul la celălalt: ușa de la dormitor îi împiedică numai văzul, nu și auzul. Odată a auzit și o palmă. Nu știe cine pe cine a lovit, doar ține minte că mami a ieșit plângând din dormitor și l-a strâns în brațe de parcă nu-l văzuse de la Crăciunul trecut!
….. ” – Când vii la noi, tanti Marina?” – mă întreabă vocea încărcată de tristețe din telefon. Tudor știe că , dacă vin, îi aduc ouă cu surprize și că , chiar și numai pentru o oră-două, îi va vedea pe părinți râzând și fiind prieteni unul cu altul….

Femei de 10 pe Facebook