banner tex carrefour
Nutriție

Ce pun pe masa de Crăciun locuitorii Planetei?

Crăciunul este, cu siguranță, cea mai iubită și cea mai așteptată sărbătoare a creștinilor de pretutindeni, chiar dacă el se sărbătorește în zile diferite. Pentru cei mai mulți dintre locuitorii planetei, Crăciunul este sinonim cu fericirea, buna dispoziție și veselia, chiar dacă vremea de afară este, de multe ori, îngrozitoare. De Crăciun, familiile se reunesc în jurul unei mese îmbelșugate, la care gospodinele trudesc zile în șir. Iată și câteva obiceiuri culinare de Crăciun, ale unor țări ale lumii.

EUROPA DE EST

În țările Europei de Est, în ajunul Crăciunului lumea obișnuiește să pregătească produse de post, fără carne așadar. Popoarele slave obișnuiesc să-și amintească de cei ce nu mai sunt, ba chiar li se păstrează acestora un loc la masă.
În Cehia, spre exemplu, de Crăciun se mănâncă crap prăjit și salată de cartofi. De asemenea se coc și tot soiul de biscuiți de casă, care le sunt oferite în dar musafirilor.

PERU

În ajunul Crăciunului toată familia obișnuiește să se strângă laolaltă, în jurul unei mese îmbelșugate de pe care nu lipsește curcanul, împănat cu carne și nuci și ornat cu bucățele de ananas și cu vișine, servit cu cartofi prăjiți și cu sos de mere. La desert se servește marțipan, stafide, migdale și cozonac panettone, alături de o cană cu ciocolată fierbinte. La miezul nopții se rostesc toasturi, lumea schimbă urări și se îmbrățișează, după care se retrag în camera de zi și cântă colinde.

FINLANDA

Masa de Crăciun a finlandezilor este plină de tot soiul de mâncăruri, majoritatea de sezon. Felul principal este o anumită șuncă de Crăciun, pe care finlandezii o mănâncă cu muștar și pâine. Se mai servește „luttefisk”- pește gătit într-un anume fel sau gravlax ( somon sărat) , și, de asemenea, budincă din ficat cu stafide, cartofi, orez și morcovi. Se bea vin fiert cu condimente.

CANADA

În partea britanică a Canadei, cina de Crăciun nu se deosebește prea mult de cea de la amercani sau englezi. Pe masa de Crăciun se tolănește curcanul umplut, cu garnitură de cartofi piure cu sos de merișor și legume, iar ca desert – puding cu stafide. Ca băutură, la loc de cinste se află un punch de lapte, cu ouă bătute și alcool – băutură foarte populară pe timp de iarnă.

Imigranții au adus cu sine numeroase tradiții din țările lor. In partea franceză a Canadei, cum e și firesc, lumea respectă tradițiile franțuzești.

DANEMARCA

În Danemarca masa de Crăciun se pregătește pe 24 Decembrie. Se servește fie friptură de porc, fie de gâscă. Garnitura este de obicei de cartofi, varză roșie sau sos. La desert, danezii mănâncă budincă de orez cu migdale. Cel care nimerește o astfel de migdală în porția sa se spune că va avea noroc în tot anul viitor. Băuturile tradiționale sunt aici vinul și berea – o bere special pregătită pentru Crăciun, cu un conținut mare de alcool.

OLANDA

Cina de Crăciun în Olanda se deosebește de cea a țărilor din jur. Grupuri de oameni se adună la unul din ei, fiecare își aduce de acasă tigaia lui și își pregătește fiecare mâncarea tradițională de Crăciun, din bucățele de legume , carne și creveți, dinainte pregătite. Toate felurile de mâncare se completează cu salate, fructe și sosuri. Această tradiție a ajuns aici din Indonezia, fostă colonie daneză.
Dar danezilor le place să pregătească, de Crăciun , și bucate tradiționale europene: friptură de porc , iepure, fazan sau pește. Friptura se servește cu diferite legume sau salate. În ultima vreme, curcanul a pus stăpânire și pe Crăciunul olandez.

FRANȚA

În Franța și unele țări francofone Crăciunul începe în seara zilei de 24 Decembrie. Mâncărurile tradiționale sunt: pate de ficat de rață, gâscă, somon afumat, homar, friptura de rață, gâscă sau curcan cu castane. La desert se pregătește tradiționalul tort ” Buche de Noel” , cu gust de ciocolată sau alune. De băut se bea șampanie.

NOUA ZEELANDĂ

Din cauza faptului că Noua Zeelenadă a fost multă vreme colonie britanică, multe din tradițiile de Crăciun au venit aici împreună cu englezii. De Crăciun se bagă la cuptor curcanul, uneori umplut, cu garnitură de legume și stropit cu sos de merișor. Mai este foarte populară și carnea de miel.
Lipsește însă cu desăvârșire gâsca , întrucât în Noua Zeelandă nu se obișnuiește creșterea păsărilor, iar guvernul interzice importul de produse din carne. La desert , de Crăciun, neo-zeelandezii mănâncă puding și unt dulce cu brandy. Pe masa de Crăciun, locuitorii acestei țări mai pun checuri nemțești, tortul franțuzesc ” Buche de Noel” , cozonacul italienesc panettone. Aceste mâncăruri reprezintă însă excepția de la regulă. Având în vedere că neo-zeelandezii sărbătoresc Crăciunul vara și nu iarna, petrecerile au loc în aer liber și sunt asezonate cu multe fructe.

MAREA BRITANIE

Englezii încep să sărbătorească Crăciunul încă din timpul zilei. La prânzul de Crăciun. Prânzul de Crăciun presupune curcan sau gâscă la cuptor. Uneori se servește bacon sau purcel la cuptor, cartofi prăjiți, legume fierte sau gătite la abur , în special varză de Bruxelles, ragou cu sardine, sos de merișor. Desertul este compus din puding și unt dulce cu brandy.
În Evul Mediu, în Anglia felul de bază, de Craciun, era friptura de păun sau de porc mistreț.

S.U.A.

Tradițiile americane de Crăciun vin din Anglia și din alte state europene, ceea ce nu este de mirare. Astfel că produsele de bază de pe masa de Crăciun sunt curcanul, sosul de merișor, porumbul, dovleacul și mazărea. La desert se pregătește deseori plăcintă de dovleac, marțipan, prăjiturele, panettone, tort de fructe, plăcintă cu mere, plăcintă cu morcovi și altele. În diferitele state americane obiceiurile de Crăciun variază și ele.


Sursa : diasporanews.com

Femei de 10 pe Facebook