banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

Când soțul vine acasă cu flori…

 

În ultima vreme, ori de câte ori mă aflu în vizită la Anca și Marcel,foștii mei colegi de stagiatură, nu contenesc să mă minunez de cât de bun actor este El, capul de familie. Deși sunt împreună de 3 decenii, deși trec, în fața tuturor, ca fiind un cuplu puternic, cu copiii deja mari, deși au clădit împreună un univers de invidiat ( din imobiliare poți trăi ușor și bine!), eu știu foarte bine că adevărul este, de fapt, altul..
L-am prins mai demult, pe Marcel, cu totul întâmplător, „cu mâța-n sac”. Urăsc sa mă trezesc în astfel de situații. Nu-mi place când devin, fără să vreau, martora unor „fărădelegi sentimentale” ale apropiaților mei, dar, iată că de ce ți-e frică, nu scapi. Pentru că ipostaza în care l-am surprins era una greu de justificat, s-a simțit dator să-mi mărturisească, până la urmă, înroșindu-se până peste urechi, viața dublă pe care o trăiește de mai bine de unul din cele trei decenii de „fericită căsnicie”. Cealaltă ființă era nimeni alta decât prima lui iubire, reîntâlnită întâmplător, femeia pe care o considerase, cândva, demult, sufletul său pereche și lângă care și-ar fi dorit să îmbătrânească. Măritată era și ea, cu un demnitar cu nume sonor… Păi și..de ce ați ales să trăiți în minciuna? – l-am întrebat. – O schimbare de macaz atât de spectaculoasă ar fi fost letală pentru ea, dar extrem de dificilă și pentru el. Nici compromisul nu era ușor, dar femeia lui de acasă era o soție ireproșabilă, prin urmare nu-i putea face una ca asta, chiar dacă sufletul îi suspina după prima iubire…
….Faptul că dețineam acest adevăr,  m-a așezat într-o poziție extrem de inconfortabilă față de Anca. Într-o primă fază, începusem chiar să am insomnii, în care mă întrebam, înfrigurată, cum aș putea să-i ajut să-și rezolve impasul. N-am găsit răspuns și între timp, și insomniile m-au părăsit. La urma urmei, cum se spune : ” Câți ca ei!”. Nu e treaba mea să descâlcesc ițele pe care le încâlcește Destinul omului!.. Am continuat însă să le fiu apropiată: 30 de ani de prietenie nu se șterg așa de ușor…
De fiecare dată când le trec pragul, cu nodul meu în gât cu tot, nu contenesc să mă minunez cum de au putut trece atâția amar de ani, fără ca Anca să-și dea seama? Acasă Marcel e soțul perfect : este tandru, iubitor, profund implicat în tot ce înseamnă viața de familie. Ca outsider, nu poți să nu o invidiezi pentru asta și aproape că o înțelegi de ce acceptă cu seninătate frecventele deplasări ale soțului său….” Muncește mult, sărăcuțul, e tot timpul pe drumuri! Dar vine mereu acasă cu flori și cadouri!…” . Înghit în sec și continui să tac…
Fosta mea colegă se autodefinește ca fiind o femeie fericită. Își adoră soțul și iubește viața pe care o duce alături de el. La întrebările celor din jur, legate de secretul căsniciei perfecte, numește, zâmbind, „libertatea pe care a știut să i-o ofere întotdeauna partenerului său”. Deja am început să mă întreb, dacă nu cumva știe…

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Viata nu este intre alb si negru, intre bine si rau, intre frumos si urat. Totodata cu acestea, sunt multe nuante intermediare. Cum ar fi fara culoarea gri, cum ar fi fara compromisuri? Ideal ar fi, dar viata ni le scoate si pe acestea in cale. Le acceptam o perioada mai scurta sau mai indelungata dupa cum ne este firea, gandirea si rabdarea. Cate cicatrici nu capata un om in acest razboi, in aceasta lupta numita viata? Oamenii merg inainte cu rani deschise cu care s-au „obisnuit”, de care au si uitat, de existenta carora nici nu mai sunt constienti. Prietenul empatic, observatorul exterior percepe neconcordanta intre ce afiseaza si ce traieste aproapele. Si pentru ca nu stie sigur daca este mai bine sa atinga sau sa ignore suferinta ( cu care „pacientul” a gasit o cale de impacare), trece mai departe filozofand.

Femei de 10 pe Facebook