banner tex carrefour
Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Bovindoul inimii – nevoia de update

Până în urmă cu vreo 25 de minute nu aveam nici cea mai vagă idee ce înseamnă bovindou. Dacă mă întreba cineva probabil i-aș fi spus că e vreo denumire populară a unui castron în care se pune brânza. Însă, de când știu, am și folosit sensul conotativ al cuvântului în titlu.

Așa facem cu tot, nu?!? Înflorim. Un film pe care prietenii nu l-au văzut; il povestim de parcă noi înșine am jucat în el. O persoană populară cu care am vorbit; mai avem puțin și spunem că e de fapt un verișor de gradul 37. Singurul roman pe care l-am citit pentru BAC; începem să dăm câteva citate și îi criticăm pe cei care nu au învățat. O nouă cucerire; o prezentăm de parcă facem nunta de argint anu’ ăsta. Nu mai spun că aceste realizări profunde trebuie să apară evident pe Instagram, Snapchat, Facebook, Tumblr, Pinterest, Twiter, etc. Și dacă vorbim despre orice lucru nou pe care l-am aflat, l-am făcut, l-am achiziționat sau cunosut atunci ce mai păstrăm pentru noi? Pentru inima noastră? Dacă expunem totul cu ce ne alegem spiritual? Like-uri?!? Vizualizări?!? Ură?!? Bârfe?!? Prieteni?!?

Să revenim la bovindoul meu. Este o construcție ieșită în afara fațadei unei clădiri, ca un balconaș închis, prevăzută cu una sau cu mai multe ferestre. M-am gândit că fiecare dintre noi are un astfel de loc în inima, ferestrele repezentând mijloace prin care sentimentele ies la suprafață. Iar . . . sindromul geamurilor deschise, să-i zicem – cel despre care v-am spus mai sus, se datorează entuziasmului care deschide toate ferestrele bovindoului și pe repede-înainte ne face să povestim tot ce se întâmplă în viața noastră. Ei bine, vă mărturisesc, că și eu am avut problema asta. Eram atât de bucuroasă de lucrurile pe care le-am realizat încât voiam să știe toată lumea ce tare sunt eu. În paralel vedeam colegi, prieteni care făceau la fel. Mi-am dat seama, după un timp, că e patetic să te lauzi singur. Am dezvoltat o antipatie profundă pentru laudă și pentru oamenii care o practică. Poate greșesc. Nu toți oamenii lăudoroși sunt de damnat însă, expunerea sufocantă a tot ceea ce fac le deschide toate portițele sufletului, acesta rămânând gol. Cum era vorba aia? Lucrurile grandioase se contruiesc în liniște, nu? Dacă ușile si ferestrele inimii tale se deschid și se închid continuu, ca în timpul unei furtuni, ce crezi că rămâne în urma ei?

Cel mai pur mod prin care te onorezi pe tine și realizările tale e să le păstrezi pentru tine. Dacă ceea ce faci e suficient de măreț, stai liniștit, toți vor afla fără să le spui tu.

 

XOXO, R.S.♥

 

Femei de 10 pe Facebook