banner tex carrefour
Declarație de dragoste Femei de 10

Bărbatul ca furnizor de spermă

Concurs cu premii în cărți pentru cel mai bun răspuns

MOTTO. În fiecare număr am să reproduc o întrebare a mea și răspunsul Liei Faur, rugându-le pe femeile de nota zece din țară să-mi comunice ce anume ar fi răspuns ele la acea întrebare.

Iată întrebarea și răspunsul pentru a XXI-a ediție a concursului:

– Am o părere proastă despre bărbaţii care preferă fetele naive şi neajutorate, în faţa cărora pot poza în masculi stăpâni pe situaţie. Este vorba, de fapt, de falşi bărbaţi care fug de competiţia cu bărbaţii adevăraţi, fiindcă nu-i pot învinge. Rămaşi singuri cu o femeie vulnerabilă se simt şi ei, în sfârşit, puternici, dominatori. Nu au nici pe departe dorinţa de-a o ocroti pe acea femeie, ci o folosesc ca pe un spectator pentru fanfaronada lor.
Dar nu despre bărbaţi vreau să vorbim…
Intenţia de folosire a celuilalt este, cred, mai prezentă în mintea femeii decât a bărbatului. Chiar şi când nu urmăreşte să se agaţe de bărbat ca iedera de un zid, femeia – îmi închipui eu, cu un cinism de moment – tot îl întrebuinţează pe partenerul ei, ca pe un furnizor de spermă. În lumea literară se vorbeşte frecvent despre o insectă, călugăriţa, care îl devoră pe mascul după ce este fecundată de el. Mai exact – după ce nu mai are nevoie de el. Există însă un caz şi mai şi. Altă insectă, nu-mi aduc aminte acum cum se numeşte, are un soţ minuscul, care îşi petrece viaţa exclusiv în vaginul ei. Aflându-se acolo, o fecundează la momentul potrivit, moare cu sentimentul datoriei împlinite şi este eliminat ca un excrement. Toate femeile cărora le-am relatat această curiozitate entomologică au râs cu o mare satisfacţie. Iar eu m-am cutremurat. Nu există nici o şansă de unu la o mie ca un bărbat să fie iubit sincer, cu toată fiinţa şi fără o antipatie ascunsă de o femeie?

– Râd şi eu, iartă-mă, dar râd cu poftă, o spui cu un ton trist, solidar cu „soţul minuscul”, eliminat într-un mod jalnic! Vezi, dacă e aşa mic! E o situaţie hilară, care în dramatismul ei mă poate face să şi plâng, chiar dacă sunt şi eu femeie: iubitul, dăruind clipe de plăcere, aruncat apoi ca un ciorap murdar, mototolit.
Şanse ca un bărbat să fie iubit cu adevărat? Da, există, depinde şi de el. Femeile iubesc sincer, din câte ştiu eu, intens, de aceea şi plâng mult pentru că orice lipsă de sensibilitate le afectează în profunzime. Pot fi uşor rănite, deoarece sunt idealiste, cred că dragostea lor va îmblânzi sufletul oricărui mascul insensibil. Odată începută o relaţie, ele îşi iau rolul în serios, devin acaparatoare, posesive uneori, pentru că sunt obişnuite să ocrotească, se consideră centrul universului. Bărbatul este cel care le descoperă, apoi ele, în spiritul matern care le caracterizează, încep să-l sufoce cu grija.
Dacă expresia „totul sau nimic” pare a fi masculină, ea e uşor interiorizată şi de femei, în traducere: „eşti al meu sau mori”. El nu poate fi doar al ei pentru că are nevoie de confirmări, e un vânător, şi de aici… dezastrul. Am văzut însă că pot exista şi femei ale unui singur bărbat şi le admir forţa, dar nu cred în cuplul în care el zburdă ca un ied, iar ea îl aşteaptă ca o mamă iubitoare. Nu-mi plac asemenea cupluri, mă întristează, chiar dacă enunţ uneori „versete” despre cum că iubirea înseamnă să iubeşti fără pretenţia de a-l schimba pe celălalt, „predic” despre nevoia de libertate a individului, despre lipsa oricăror îngrădiri (parcă aş cita din Constituţie), par convinsă de faptul că fiecare e liber să renunţe când doreşte, dar nu pot sta pasivă când văd o femeie frumoasă care îmi face concurenţă sau când tânjesc după tandreţe şi nu o primesc.
Există câteva legi care, dacă sunt respectate, femeia rămâne legată de bărbat pentru toată viaţa. Dacă o încurajezi acolo unde are temeri, o susţii în proiectele ce câteodată nu au nicio noimă pentru tine, o ajuţi când se simte slabă, o miri cu un gest neaşteptat, o asculţi când are o idee, o faci să se simtă specială în momentele de intimitate, e a ta. Dar tu poate ai vrea-o şi pe ea, dar nu doar pe ea! Atunci, aşteaptă-te la ce poate fi mai rău. Îşi va lua libertatea, pe care ţi-a dăruit-o doar ţie, şi va pleca aşa cu ea, dezbrăcată, de-a lungul drumului. Se va remarca imediat, îşi va pansa rănile cu ajutorul altor semeni de-ai tăi, continuând să fie femeie. Ce vreau să spun prin „femeie”? O fiinţă care aduce bună-dispoziţie când intră într-o încăpere, care te poate face să te simţi alt om, care îţi stârneşte pofta de a trăi, care poate fi cea mai minunată fiinţă de pe pământ, dar şi cea mai îngrozitoare!
Chiar dacă voi, bărbaţii, nu sunteţi minusculi încât să vă purtăm înăuntrul nostru mereu (cu toate că mi se pare gestul suprem de copulare), povestea cu insecta devorată e un laitmotiv al relaţiei dintre specii. Vă purtăm în noi sub diferite forme şi vă eliminăm zilnic, dacă asta vrem, prin sămânţa risipită sau, de ce nu, vă multiplicăm în alte fiinţe ca să vă putem păstra mereu. Avem această putere, şi ştii de ce? Pentru că suntem conştiente de forţa ei atunci când vă dorim în toată fragilitatea fiinţei noastre.
Nu te mai îngrijora, femeile sunt mereu calde şi proaspete, mereu tinere încât să poată dărui un strop de ambrozie celor însetoşaţi, la ce trebuie să le simţi devotate, fidele şi stabile? De unde revolta peretelui că suportă greutatea iederei? Priveşte un perete igrasiat şi vei vedea cât e de cenuşiu şi câtă nevoie are de o plantă să-l paraziteze. Poate atunci te-ar îngrijora această stare de fapt şi n-ai spune: „of, aceste femei care nu mai pleacă niciodată!”

Femei de 10 pe Facebook