banner tex carrefour
Ea și El Legea e de partea ta

Autoritatea părintească, între interesul superior al copilului și plata unor polițe între părinți. Episodul 5

??????????????????????

 

Astăzi am să vă supun atenției un caz ceva mai complicat, din câte cunosc, premieră în jurisprudență, oricum aparte prin particularitate, care poate ajuta persoanele aflate în aceeași situație sau situații asemănătoare și poate prezenta și exemplu colegilor mei care se confruntă cu astfel de probleme.
Astfel, discutăm de problema unei cliente care divorțase anterior, prin acord la notariat, de fostul soț. Nimic particular până aici. De fapt, se poate spune că fostul soț a divorțat întrucât, evident, întâlnise pe altcineva. Împreună aveau un copil de 2 ani. Tot la notariat au ajuns la o înțelegere cu privire la păstrarea legăturilor cu minorul, în condițiile în care minorul avea domiciliul stabilit la mamă, însă, și aici intervine particularitatea, programul de vizitare era unul, mai degrabă pe tipic american decât european, și cu atât mai puțin românesc: o săptămână alternativ la mamă, o săptămână alternativ la tată. Adică, luni după-masă îl lua tatăl de la grădiniță și stătea la el o săptămână până lunea dimineață următoare, când după-masa îl lua mama de la grădiniță și stătea la ea până lunea următoare, și tot așa. Să menționăm că tatăl are condiții financiare de excepție, mama fiind un om modest, salariat la stat. Tatăl finanța grădinița privată, precum și activități extracurriculare ale minorului, tabere, excursii și vacanțe în străinătate, unde, cu acordul mamei, pleca împreună cu noua soție și cu minorul. Mama participa cu ce putea, în limita posibilităților. Deși mama a solicitat ca minorul să urmeze o grădiniță de stat, precum și activități la cluburi subvenționate de stat, tatăl își impunea autoritar voința și decidea fără să o consulte pe mamă, considerând că atât timp cât el are bani și plătește și își permite, face ce consideră că este mai bine pentru copilul său, iar părerea mamei nu îl interesează întrucât nu poate pune preț pe discernământul unei femei de condiția acesteia. Considera că nu există diferență între tată și mamă, aceștia având drepturi egale, iar copilul indiferent de vârstă, poate să trăiască numai cu tatăl, neexistând vreo prioritate a mamei în fața tatălui și nici vreo nevoie naturală a copilului pentru prezența mamei. Lucrurile au mers atât de departe, încât la ziua copilului, la grădiniță, pentru că tatăl plătise tortul și trupa care distra copiii, mama nu a fost anunțată, nu a fost chemată, iar ziua copilului s-a făcut doar în prezența tatălui și a soției acestuia. Mai mult, tatăl îl învăța pe copil că așa cum are două case, așa are și două mame, și atât timp cât își petrece timpul în mod egal cu cele două ”mame”, amândouă sunt mamele lui. Incredibil, nu? Mama a ajuns să demonstreze că este mama copilului arătându-i acestuia poze din timpul sarcinii, precum și poze de la naștere, din spital, precum și din perioada alăptării, aceasta stând 2 ani în concediu de creștere copil.
Într-un an de zile de respectare a acestui program inuman pentru copil, mama observă că minorul începe să manifeste schimbări de comportament, oboseală, crize de nervi când pleca de la o casă la alta, urlând după diverse jucării care se aflau în cealaltă casă; de menționat că copilul avea hainele de la tată separat în casa tatălui, jucării separat în fiecare casă, cadourile de la tată sau prietenii acestuia erau păstrate strict în casa tatălui etc, tatăl nepermițând ca lucrurile cumpărate de el să fie duse în casa mamei. Copilul trebuia să-și adapteze comportamentul în funcție de casa unde stătea. În cazul în care copilul se îmbolnăvea și copilul era la tată, mama vitregă se ducea cu el la spital sau avea grijă de el, mama nefiind anunțată, aflând doar când lua copilul lunea următoare de la grădiniță. Dacă suna în timp ce copilul era la tată, acesta făcea crize de nervi și urla că mama nu are voie să deranjeze programul petrecut de el cu copilul. Între timp copilul plângea și o ruga pe mama lui să nu-l mai lase să meargă câte o săptămână alternativ pentru că nu mai putea. Se lega de gâtul mamei și plângea și o ruga să îl păstreze să doarmă cu el, să-l mângâie. Mama era distrusă. A încercat de câteva ori să vorbească cu tatăl, dar acesta a acuzat-o că distruge copilul și că face din el un papă-lapte care se ține de fusta mamei.
În aceste condiții, după un an de chin, mama apelează la un avocat și inițiază o acțiune prin care cere schimbarea programului de vizitare, respectarea acordului în ceea ce privește stabilirea domiciliului la mamă, iar programul de vizită să se desfășoare după un tipic obișnuit, primul și al treilea week-end, vacanțele împărțite egal etc. Tatăl a cerut respingerea acțiunii pe motiv că nu a intervenit nicio schimbare. Înaintea ultimului termen de judecată, cu o săptămână, mă contactează și mă roagă să preiau cazul, întrucât este nemulțumită de cum decurge procesul, având în vedere că la dosar nu este depusă nicio probă și nici motivele acțiunii nu sunt depuse. În general nu intervin peste colegii mei, în timpul desfășurării proceselor, din respect pentru ei, însă mama era disperată, plângea și se uita la mine ca la ultima ei speranță, ceea ce iar nu este bine pentru mine ca avocat, pentru că nu poți câștiga mereu, mai ales când nu este cazul meu, acțiunea nu era redactată de mine, era o cu totul altă gândire etc. În plus, sunau prieteni foarte buni de ai mei, care mă recomandaseră să mă roage să trec peste principiile mele de a nu interveni în cazurile altora în timpul desfășurării proceselor, și să preiau cazul. Eram și eu prinsă la mijloc. Într-un final am acceptat, însă i-am spus că va fi foarte greu să câștig, cel puțin în fond, având în vedere lacunele dosarului.
În acea săptămână am lucrat la caz cât nu se lucrase un an. La ultimul termen m-am prezentat inclusiv cu prezentarea pe larg a motivelor, cu dovezi și cu solicitarea de suplimentare a probatoriului cu Anchetă specializată psihosocială efectuată de un psiholog autorizat care să opineze cu privire la un program de vizită în beneficiul copilului și nu al adulților. Am audiat martori, am formulat interogatorii, am adus înscrisuri de la grădiniță, însă așa cum am prevăzut instanța mi-a respins proba cu expertiză și bineînțeles că a respins acțiunea, având în vedere faptul că nu am demonstrat că a intervenit o schimbare în situația minorului, astfel că nu ar fi respectate prevederile art.403 Noul Cod Civil, care permit modificarea măsurilor luate cu privire la copil, în cazul schimbării împrejurărilor. Mai mult, considera instanța că probatoriul administrat de subsemnata “nu a evidențiat elemente care să conducă instanța la concluzia că pârâtul nu ar avea căderea morală să se ocupe de creșterea și educarea minorului sau s-a făcut vinovat de fapte de natură să pericliteze siguranța fizică și psihică a acestuia”.
I-am spus mamei că aș vrea să atac hotărârea cu apel. Aceasta era deziluzionată și înclina să renunțe, mai ales că tatăl îi tot spunea că nu va câștiga niciodată, întrucât el are bani și ea nu, și nu va putea să-și permită să plătească avocat până la capăt și dacă va obține vreodată câștig de cauză el nu va mai cotiza niciodată cu nimic și va trebui să crească copilul singură. Apoi o amenința că nu va respecta niciodată o hotărâre de genul pe care o vrea mama și va fi nevoită să se ducă cu executorul să ia copilul de la el. Sprijinită de familia sa, într-un final aceasta se decide să atacăm hotărârea cu apel, și bine a făcut.
Pe calea apelului am solicitat din nou anchetă specializată psihosocială efectuată de un psiholog autorizat și suplimentarea probatoriului. Ca să nu am vreo surpriză cu privire la respingerea probatoriului și ca să demonstrez schimbarea împrejurărilor ce au stat la baza acordului de la divorț, i-am solicitat mamei să se ducă la un psiholog clinician înscris în Tabloul experților psihologi care să întocmească o expertiză extrajudiciară pe care am anexat-o motivelor de apel. Concluziile expertului au fost năucitoare:
”Minorul prezintă un echilibru emoțional fragil, cu un control foarte atent al exprimării emoțiilor (pentru că trebuie să-și adapteze comportamentul în raport cu normele, regulile din casa în care se află, o săptămână cu cele ale mamei, o săptămână cu cele ale tatălui), cu probleme de identificare a habitatului personal, vulnerabil la factori stresori.”
”Minorul prezintă din punct de vedere psihologic, pe lângă un echilibru emoțional fragil, probleme de identificare a persoanelor de referință, de reprezentare mentală a părinților. Acestea pot conduce prin tulburarea sentimentului de permanență la o conduită disfuncțională afectivă și socială, cu self-stime scăzut și chiar tulburări de personalitate.”
”Minorul nu are bine reprezentați părinții și nu se poate produce identificarea adecvată cu vreunul dintre ei. Aceasta conduce la probleme de identitate a eu-lui personal al copilului”.
” “Aceste disonanțe psiho-afective și nesatisfacerea nevoii de intimitate, identitate și stabilitatea unui habitat personal (nu Acela de a dormi o săptămână într-un pat, cealaltă săptămână în alt pat, a se spăla o săptămână cu o periuță, o alta săptămână cu alta, a scrie o săptămână la un birou, o săptămână la altul) și astfel satisfacerea nevoii de permanență poate determina longitudinal vulnerabilitate și dezechilibru afectiv. Aceasta deja este prezentă prin confuziile mentale stabilite la nivelul reprezentărilor psihice parentale. Copiii la această vârstă au mare nevoie de stabilitate materială (de habitat), socială și emoțională.”
Concluziile psihologului au fost în sprijinul afirmațiilor noastre și anume: păstrarea unui singur habitat stabil, evitarea factorilor stresori, cum ar fi plimbarea de la o casă la alta, stabilirea habitatului la mamă de care se simte cel mai atașat și mai în siguranță, și ar duce la scăderea controlului exagerat al emoțiilor copilului datorate schimbărilor de domiciliu de la o săptămână la alta, de la o persoană de referință la alta și ar diminua sentimentul de insecuritate si inadaptare, prezent în toate testele: “mama în ochii unui copil de 4 ani este psihologic important să fie permanentă, satisfăcându-i astfel o necesitate fundamentală.”
Din punct de vedere psihologic, conform opiniei uneia dintre cele mai cunoscute psihanaliste care se ocupa de problemele copiilor, de origine franceză, FRANCOISE DOLTO, copilul nu mai are identitate de “casă”, mutarea continuă de la un părinte la altul, de la o săptămână la alta predispune la o tulburare de personalitate, respectiv separarea (scindarea) eului copilului, care în timp duce la tulburare schizopatică.
În primii 5 ani de viață se pun bazele autoidentificării, constituind perioada preoedipiană, iar în cazul nostru copilul nu se mai identifică, întrucât domiciliul lui este într-o continuă schimbare, prietenii la fel, jucăriile asemenea.
Ca răspuns, tatăl depune și el o Evaluare a unui psiholog, care culmea concluzionează: “ ”Cuvintele lui ne duc spre ipoteza unei anumite confuzii legate de ceea ce se întâmplă acum în familia sa. O alta explicație plauzibilă ține de dorința inconștientă a copilului de reunire a persoanelor care îi sunt dragi, de reîntregire a familiei. De asemenea în plan simbolic, o reunire a mamei, tatălui și a mamei vitrege ar însemna pentru minor rezolvarea unei lupte interioare și inconștiente dusă pe tărâmul loialității….minorul își modifică atitudinea și comportamentul în funcție de părintele în preajma căruia este; această tendință nu trebuie încurajată, pentru că poate duce la dezvoltarea unui comportament inautentic sau a unui comportament de manipulare.”
Trebuie menționat că am verificat dacă respectivul psiholog avea dreptul de a emite o astfel de Evaluare, și bine am făcut. Colegiul psihologilor mi-a emis o adeverință din care reieșea că respectivul psiholog nu avea nici vechimea, nici practica, nici dreptul de a emite asemenea evaluări, astfel că respectiva probă nu a fost luată în considerare, mai ales că prezenta supoziții care se contraziceau cu concluziile, considerând-o pe mamă vinovată de suferințele psihice al copilului.
Deși instanța de apel a respins efectuarea unei Anchete psihosociale sau a unei Expertize judiciare, după amânări ale pronunțării ne-a dat câștig de cauză, luând în considerare Raportul de expertiză extrajudiciară depus de noi la dosarul cauzei.
Tatăl a atacat hotărârea cu recurs, însă Curtea de Apel i-a respins recursul ca nefondat, reținând concluziile instanței de apel.
Epilog: Nu am menționat aici toate demersurile efectuate de subsemnata și mamă pentru a obține o astfel de hotărâre prin care am schimbat un acord în fața notarului, dar lupta a fost fantastică și cu un stres major. Deși nu ar fi trebuit, m-am implicat emoțional cumplit și m-am gândit la acest caz ca și când ar fi fost vorba de propriul meu copil. Reacția copilului la auzul veștii că după 3 ani de chin în care a dus povara acestui program, a luat sfârșit, este inimaginabilă. Am plâns odată cu lacrimile lui de bucurie, iar imaginea copilului îmbrățișându-și mama și strângând-o puternic între mânuțele lui de 5 ani și sărutând-o neîntrerupt, spunând printre suspine, mami, mami o să stau numai cu tine, o să povestim noaptea, o să îmi spui povești, o să mă mângâi….nu am s-o uit niciodată. M-a marcat pe viață.
Tatăl respectă noul program, cu greu la început, dar s-a obișnuit. Copilul își revine încet, dar sigur. Mama nu îngrădește vizitarea minorului de către tată, din contră, se trece peste programul dispus de instanță, ori de câte ori copilul dorește să meargă cu tatăl sau la domiciliul acestuia. Părinții învață să coopereze pentru binele copilului lor.
Până data viitoare gândiți profund, înainte de a acționa!

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Bravo domanei avocat care se implica in cazuri de a face Mama fericire din pricina unui Tata care crede caci bani se compara totul nu bani aduc fericire ce este dureros caci copii au de suferit sc de ortografie

Femei de 10 pe Facebook