banner tex carrefour

Autor: Valentina Pelinel

Valentina Pelinel și-a inceput cariera de model de la o vârstă frageda. La 15 ani și jumatate a participat la "Top Model Romania 1996" și a câștigat concursul.
A ajuns la New York un an mai târziu, la un concurs de frumusețe pe care l-a câștigat și nu s-a mai putut despărti de Big Apple.

Valentina a defilat pe cele mai importante scene ale lumii, pentru cei mai mari creatori de modă. A făcut parte din echipa de fete a Casei de Moda Venus, condusă de Zina Dumitrescu, ea fiindu-i ca un inger păzitor. Viața Valentinei a luat-o pe un alt drum în momentul în care a plecat cu Ema Gavrila, agenta ei, la un concurs în New York, în vara lui 1997.

L-a câștigat și acela a fost trenul ei. S-a stabilit singură în America, la New York, Acolo a descoperit adevărata viață de model, s-a împlinit ca om și apoi ca model, câștigând încredere în forțele proprii și independență financiară.

A prezentat pentru Armani, Castelbajac, Versace, Mugler sau Bill Blass, a făcut reclame pentru Epson, Sketchers, Steve Madden, ceasurile Bulova, cafeaua Folgers, Neutrogena, Shiseido, Avon, Maxim, Victor Hugo, Macy’s, HR Block și a avut un poster de 20 de metri în Times Square în campania pentru Target, un mall din America.

Femei de 10 pe Facebook