banner tex carrefour
Nutriție O vedetă și-o rețetă

Ana Maria Brânză și secretele celui mai bun gulaș

Campioana mondială la scrimă Ana Maria Brânză a recunoscut în cadrul emisiunii Ne vedem la TVR! că nu este la fel de pricepută în mânuirea ustensilelor de bucătărie precum se poate lăuda cu spada. Așa că a apelat la ajutorul fratelui său, Marius Brânză, bucătar de profesie, pentru a ne pregăti mâncarea ei preferată: gulaș.

 

Ingrediente:
Pulpă vită 300gr
Ceapă 1 buc
Ardei capia 3 buc
gulasMorcov 2 buc
Apio 1 buc
Cartofi 2 buc
Pătrunjel 1 legătură
Ulei de floarea soarelui
Boia ardei dulce 1 lingură
Boia ardei iute 1/2 lingură
Chimen 2 linguri
Sare
Vin roșu sec 100 ml
Roșii cuburi în sos tomat 1 cutie
Supă de legume sau apă 2 litri

Mod de preparare:
Ceapa o tocăm mărunt și o punem la călit într-o oală, până când devine transparentă.
gulasPulpa de vită o tăiem cubulețe și o adăugăm în oală. O călim amestecând când și când, până când devine albicioasă pe toată suprafața. Adaugăm condimentele (sare, chimen, boia de ardei dulce și boia de ardei iute) și continuăm călirea.
Adăugăm vinul roșu și lăsăm pe foc până când se evaporă alcoolul.
Ardeiul, morcovul și tijele de apio le tăiem cubulețe și le adăugăm în oală după ce s-a evaporat alcoolul. Călim legumele încă aproximativ 5 minute, după care adăugăm supa de legume și roșiile cuburi și lăsăm la fiert la foc mic.
Cartofii îi tăiem cuburi și îi adăugăm în oală în momentul în care carnea și legumele sunt aproape fierte.
Mai lăsăm la fiert până când sunt gata cartofii și apoi adăugăm pătrunjelul tocat.

Poftă bună!

Femei de 10 pe Facebook