banner marshal garden
Ea și El Pe canapea

Am tot ce îmi doresc. Îmi lipsești doar… Tu!

Mă gândesc non stop la tine așa cum se gândește cineva la viață. Neîntrerupt și fără multe gânduri aruncate în grabă peste zile. Timpul se oprește și încerc să mă opresc și eu cu el. Doar pentru a nu te pierde în mulțimea nebună din jurul meu. Am umplut foile jurnalului personal cu imaginea ta toată. Te-am așternut peste tot. In minte, în suflet și în inimă. Te-am pictat pe toți pereții trupului și te-am șters de atâtea ori. Te-am strigat și te-am cântat în spațiile goale și reci de pe străzile și mai pustii de peste noapte. Te caut și acum grăbit în cele mai ciudate vise. Și te găsesc de atâtea ori.
Sunt ca un nebun fără stăpân și fără glas atunci când tot ce simt, trăiesc și sper ești TU.
Dar sunt nebunul tău și singura cămașă de forță pe care o accept acum sunt brațele tale peste trupul meu. Singurul medicament pe care îl mai pot digera e mirosul tău fin ce mi-a rămas și acum pe vârful degetelor. Singurul tratament in ultima zi a anului sunt pașii tăi înceți ca două urme presărate în coridorul în care stau acum și plâng… tot singur!
Am cunoscut atâtea femei precum trenul atâtea gări și am poposit zadarnic in stațiile goale și fără semne. Am așteptat atât de mult să mai cunosc pe cineva ca tine din toată mulțimea de suflete rănite. Și m-am rugat de atâtea ori să aflu o dragoste pierdută… o dragoste așa cum doar la tine am putut simți. Am riscat să te pierd o dată și mi-a fost de-ajuns.
Dar te-am pierdut în golul dintre suflete așa cum inima pierde din bătăi când vrea să plece.
O singură Femeie… și aceea în Ediție Limitată! Dar cu un suflet nemărginit …
Iar dacă nu am vrut să pleci, trebuia să învăț cum să te fac să rămâi…

Tu ai achiziționat cartea Rai și Iad în iubire?
Alătură-te celor peste 25.000 de cititori.

carte

VEZI DETALII

Femei de 10 pe Facebook