banner tex carrefour
Bărbați de 10 Femei de 10

Alexandru Arșinel: „Nu concep ca o femeie să nu poată fi de 10.”

A scris o pagină în istoria Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Își iubește profesia ca pe propria viață, dăruindu-se publicului cu toată ființa sa. Unul dintre cei mai mari actori de comedie din țara noastră, simbolul Teatrului de Revistă: Alexandru Arșinel. A muncit mult pentru a-și construi numele pe care îl are astăzi. A plecat de jos, însă a înaintat pe scara vieții cu pași mici, dar siguri. Cu multă ambiție și dorința de învingător a reușit să devină unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori din țara noastră. Împreună cu Stela Popescu formeazăimg_5432 „ o pereche, fără pereche” așa cum este intitulată și una dintre cărțile maestrului. Atât pe scenă, cât și în lumina reflectoarelor dau naștere la personaje și situații care stârnesc de fiecare dată hohote de râs. La fel de spectaculoase sunt și travestiurile celor doi. A interpretat numeroase roluri, atât pe scenă, cât și în filme și în teatrul radiofonic, primind o mulțime de premii. Muzica este o altă pasiune a artistului. Melodiile celebre ale lui Nat King Cole, Frank Sinatra sau Tom Jones sunt preferatele actorului, interpretându-le de fiecare dată când are ocazia. Momentele importante din viața și cariera sa vor rămâne de-a pururi în paginile celor trei cărți pe care le-a scris. Nu doar pe plan profesional este realizat, ci și personal. Are o soție care îl iubește și îl susține necondiționat și trei nepoței după care este topit. A fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale Dolhasca, dar de astăzi va primi un nou titlu acela de bărbat de 10.

 

Alina Anghel: Cum au fost începuturile carierei dumneavoastră? Povestiți-ne puțin.
Alexandru Arșinel: La sfârșit de an trebuia să recităm câte o poezie. De mine nu s-a legat nicio poezie fiindcă îmi era rușine să urc pe scenă. Ziceam: „Ce să râdă de mine?” Însă, odată cu mutarea noastră la Iași, img_5438am reușit să merg la teatru. Din cauza unui ghinion că n-am intrat la Facultatea de Construcții, în anul acela am intrat în corpul de figurație al Teatrului Național din Iași. Și așa, ușor, ușor, mi-am dat seama că e mai simplu să dai la teatru decât să dai la construcții cu atâtea materii grele: matematică, geometrie, trigonometrie, geometrie în spațiu șamd. Atunci am învățat câteva poezii, un monolog, am dat la Institutul de Teatru și am avut norocul să intru. După aia s-a legat o mare iubire între meseria și persoana mea. Adică am iubit și iubesc enorm de mult teatrul.
A.A.: Sunteți actor la Teatru de Revistă. După ce ați terminat facultatea, ați fost repartizat la teatrul din Târgu Mureș. Este mai greu să fii actor la Teatrul de Revistă decât la teatrul dramatic?
A.A.: Promoția mea a înființat teatrul românesc acolo în 1962, iar apoi m-am întors în București. Singurul teatru care dădea concurs, era Teatrul de Revistă și am zis că în perspectivă mă pot muta și la un img_5439teatru dramatic, dar Revista s-a lipit atât de tare de mine și eu de ea încât nu ne-am mai dezlipit. Teatrul e greu în general. Ca actor, pe scenă, trebuie să fii crezut. În primul rând, ăsta e lucrul cel mai dificil în teatru- să fii crezut. Vorbele să nu-ți cadă în fosă, să ajungă la spectator. Ori, pentru asta îți trebuie credință, talent, să fii cinstit față de publicul pe care îl ai în față. Personajul tău să fie cât mai adevărat, cât mai real. Diferența, hai să zic, nu foarte mare, dar destul de consistentă este că la Revistă trebuie să faci în cinci minute ceea ce faci la teatru în două, trei ore. Nu mai spun că în acele cinci minute trebuie să fii actor, cântăreț, dansator, trebuie să ai mai multe îndemânări prin care să poți umple acele minute cu cât mai multe calități.
A.A.: Împreună cu doamna Stela Popescu formați unul dintre cele mai îndrăgite și longevive cupluri de pe scenă. Cât de greu a fost să formați un cuplu cu dânsa și să vă mențineți atâția ani știind că înainte dumneaei a format cuplu cu regretatul Ștefan Bănică.
A.A.: Da, da a fost vreo doi ani de zile cu Bănică. Nu este ușor. Ei au format un cuplu de succes, doi ani de zile, după aia s-au despărțit. Un img_5433cuplu se formează și se cimentează în timp. În primul rând prin succes, prin respect reciproc și uneori prin toleranță în sensul că sunt unele lucruri care trebuiesc iertate. De exemplu, suntem firi diferite, cu apucături uneori diferite și trebuie ușor,ușor, în timp să te modelezi unul după celălalt, iar dacă uneori mai ieși din matca respectivă, partenerul trebuie să înțeleagă sigur și tu trebuie să înțelegi că trebuie să te iei după partener. Nu este ușor, dar când simți că acest lucru a cucerit publicul spectator, în țară, străinătate, că e și o afacere până la urmă și că îți merge bine este o prostie ca să-l strici.
A.A.: Ați declarat acum câțiva ani că dacă vi se întâmplă să uitați o replică improvizați.
A.A.: Se improvizează sau ușor întorci capul și îi sufli partenerului pentru că se întâmplă.
A.A.: Asta înseamnă că relația dintre dumneavoastră și doamna Stela Popescu este una specială bazeată pe prietenie și înțelegere.
A.A.: Nu numai de prietenie. De înțelegere, de mare atenție, te urmăresc și imediat acționez. Publicul nu trebuie să știe ce se întâmplă în spatele unei ezitări pe care tu trebuie s-o interpretezi ca o parte din rol, din joc, din interpretare.
A.A.: Atât dumneavoastră cât și doamna Stela Popescu ați jucat roluri de travesti. Cât de greu este să joci un asemenea rol?img_5430
A.A.: Este foarte greu pentru că trebuie să te stăpânești. Trebuie să nu exagerezi, să nu împingi mai mult decât trebuie acel travesti pentru că devine vulgar, devine dintr-o altă lume.
A.A.: Pentru actorii generației noastre, sunteți un model. Ce calități ar trebui să aibă un actor care visează să ajungă ca dumneavoastră.
A.A.: Trebuie să se lupte să ajungă Arșinel sau Vasilescu sau Caragiu sau Amza. Trebuie să ajungă acolo. Mai devreme sau mai târziu poate să ajungă. Mai devreme sau mai târziu poate să nu ajungă, dar poate img_5425să devină un actor important pentru că lupta este ca până la urmă să reușești să fii arătat cu degetul pe stradă. În primul rând, trebuie să fie un pic miruit de Dumnezeu, adică să ai acel șarm, acel sclipici cu care de cele mai multe ori ne naștem. Trebuie, cum spuneam mai devreme, să nu-ți cadă vorbele în fosă, adică vorba ta să ajungă la spectator. Cum spunea Mihai Maximilian să fii tunar adică vorbele tale, indiferent câte replici ai, ajung la public mai repede decât ăla care are rolul principal pentru că e acea miruire cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Trebuie să fii serios, să-ți iubești spectatorii, să nu-i trădezi. Trebuie să le dai tot ce poți din tine fără ca să-i păcălești și să crezi, să nu renunți niciodată.
A.A.: Ați scris trei cărți despre cariera și viața dumneavoastră. Vor mai apărea și alte cărți? O să mă opresc puțin la cartea „De la Dolhasca pe Calea Victoriei” De unde pasiunea pentru scris fiindcă am fost atrasă de felul în care a fost scrisă această carte.
A.A.: Știi de ce cartea a putut să placă pentru că probabil de-a lungul anilor eu am povestit-o de multe ori și cineva m-a auzit de vreo două ori și mi-a zis: „Dar, de ce nu treci aceste amintiri, de ce nu le scriiimg_5427 într-o carte?” Așa mi-a venit această idee cu Dolhasca și Calea Victoriei. Întâmplările din viața mea au avut o intensitate foarte mare. M-am născut înainte de-al Doilea Război Mondial. Unele lucruri le-am ținut minte, altele s-au adunat pe parcurs, am străbătut porțiuni din istoria României, cu momente grele, cu momente frumoase și cu foarte multe evenimente. Toate presărate și cu momente mai haioase, momente care pot să rețină în mod special atenția cititorului.
A.A.: Aveți trei nepoței. Cum este bunicul Alexandru Arșinel?
A.A.: Sunt fericit. Sunt copii foarte buni cu părinți care au grijă de ei. Îi iubesc, îi apreciez, sunt copii care învață bine. Maria este șefa lor. Este cea mai mare, este în clasa aVI-a, Adrian, în clasa a-III-a, iar Rareș în clasa I și am auzit numai lucruri bune despre el.
A.A.:Din punctul dumneavoastră de vedere, ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de 10?
img_5434A.A.: Femeile, în general, din punct de vedere al aprecierilor noastre, ale bărbaților sunt de 10. Adică nu concep să cred că o femeie nu poate fi de 10. Fiecare ascunde ceva sub pernă și atunci, trebuie să descoperi acel ceva, trebuie și ea să lase să fie descoperită sufletește și nu numai și spiritual și ca evoluție pentru ca să fie apreciată. Trebuie să nu fie timide, să aibă încredere în ele și trebuie să aspire la egalitate, cel puțin la egalitate cu bărbatul.
A.A.: La finalul interviului vă rog să le transmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru, femeide10.ro

img_5431
A.A.: Stimate doamne, domnișoare, vă doresc să fiți fericite în viață, să nu suferiți, să-i faceți fericiți pe partenerii voștri, care sunt sau care vor deveni. Să vă bucurați de ceea ce ne înconjoară pentru că voi, doamnelor, sunteți cele dătătoare de viață.

 

Femei de 10 pe Facebook