Adevăratele lovituri pe care le apără Dukadam…

La ora când scriu aceste rânduri, zbor spre Paris, într-un avion britanic; lângă mine stă un pasager chinez, iar pe măsuța din fața mea – o băutură carbogazoasă americană. Etichetele de pe hainele mele rostesc nume de branduri străine, în portofel am Euro, traversez Ungaria și mușc cu poftă dintr-un măr spaniol, luat de acasă. Îmi privesc ceasul japonez de la mână și aștern rânduri pe un iPad. American. Doar sufletul mi-a mai rămas românesc, deși destui au încercat să mi-l confiște și pe acesta. Mă încăpățânez însă să ticăi mioritic și să plâng înlăuntrul meu pentru orice „disfuncționalitate” care mă mai face uneori să mă rușinez de țara mea…
Nu mai demult decât ieri, l-am avut „pe mână”, preț de două ore, în emisiunea mea de pe TVR1, pe marele fotbalist Helmuth Dukadam. Trecând peste stângăcia cu care, cu siguranță, m-am mișcat „pe teren”, întâlnirea a fost memorabilă. De fapt, REîntâlnirea, căci mai servisem cândva, împreună, un „Ceai de la ora 5”. Au trecut 20 de ani de atunci, dar am regăsit, pe canapeaua din stânga mea, același om onest, de o modestie rară și pe care faptul că, la un moment dat, a fost numit „cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor” nu l-a deraiat de pe orbita normalității. Nu am de gând nici să povestesc emisiunea (cine a văzut-o, bravo lui, cine nu, să-i fie de bine!) și nici să-i ridic statuie lui Dukadam, pentru că ea deja există demult, în sufletele noastre; i-a ridicat-o o națiune întreagă, după ce, apărând brilliant istoricele penalty-uri de la Sevilla, le-a adus românilor acasă Cupa Campionilor Europeni. Mă voi referi la un anume fapt, care, poate multora le-a trecut pe la urechi, fără să li se furișeze și în minte/suflet.
… Auzisem demult de impasul financiar traversat, la un moment dat, de Eroul de la Sevilla (trec peste cel legat de sănătate, pe care, har Cerului, Helmuth l-a depășit cu bine!). Nu știam detalii, dar intuisem că Dukadam îngroașă, de fapt, rândurile marilor campioni români care, după ce au adus glorie țării prin prestațiile lor strălucite, sfârșesc în mizerie și uitare. La emisiune, intuițiile mi s-au confirmat. Insesizabil aproape, discret așa cum îi este felul, Dukadam a dat de înțeles, în mod repetat, dureros de repetat, aproape obsesiv, faptul că a traversat și continuă să traverseze perioade deloc faste, din punct de vedere financiar. A oftat, la întrebarea mea jucăușă, legată de numărul de autografe pe care le-a dat, în cei 30 de ani de după istorica sa performanță. Dacă fiecare autograf ar fi valorat un Euro, lucrurile ar fi stat altfel – a răspuns invitatul meu, lăsând loc unor puncte de suspensie… A lăcrimat apoi, când l-am torturat, punându-l să retrăiască, prin poveste, tristul episod în care a fost nevoit să-și vândă, la un moment dat, istoricele mănuși, cu care a apărat magnific cele 4 lovituri de la 11 metri. Era ultima soluție pentru a-și putea cumpăra o locuință… Și au mai fost câteva aluzii subtile la faptul că praful s-a ales de inegalabila lui performanță sportivă de acum 30 de ani…
Niciun stat civilizat al lumii, n-ar fi condamnat un sportiv de talia lui Dukadam la grija zilei de mâine. Recunoștința semenilor, respectul lor față de valoare, grija autorităților, funcționează, în alte părți, precum o pavăză în calea tuturor necazurilor care umbresc marile personalități. Nu prezența în talk-show-uri îți pune pâine pe masă. Nu fluturarea numelui tău, la ceas aniversar, te ajută să-ți plătești facturile. În timp ce Dukadam se căznește să reziste într-o Românie care nu-l merită, prosperă, la doi pași de el, interlopi, maneliști și parașute, care nu numai că nu au adus pic de glorie României, ci au îngropat de tot bruma de respect pe care o mai trezea tricolorul nostru, fluturat pe la marile competiții sportive.
Articolul de față nu e un elogiu adus lui Dukadam. Știu că nu e decât un simplu strigăt în pustiu. Însă îndărătul vocii mele vă rog să descoperiți zeci de astfel de valori neprețuite, care au însemnat, la un moment dat, „România” și pe care, da, le-am și adulat atunci, preț de câteva respirații. După care le-am evacuat, de multe ori pentru totdeauna, în tomberonul uitării. Un popor care nu-și respectă valorile este sortit naufragiului. Iar vineri, la TVR1, Helmuth Dukadam a fost vârful icebergului…