banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

9/11

 

Azi e 11 septembrie. Sau, cum spun americanii:  9/11 –  un grupaj de cifre care încă le dă mai dă fiori pe şira spinării. Senzaţia o poţi experimenta, la rându-ţi, dacă alegi să vizitezi, la New York, Memorialul 9/11, cel menit să comemoreze cel mai sângeros atac terorist abătut asupra Statelor Unite în acel imposibil de uitat 11 septembrie 2001.

…Mi-e greu să uit cum urmăream atunci, la televizor, figurile îngrozite ale newyorkezilor, privind undeva către un punct nedefinit, plasat în înaltul cerului, apoi cum camera de filmat panorama spre Turnurile Gemene care fumegau intens, după care din nou mă izbeau acele chipuri schimonosite de groază, urlând din toţi rărunchii: “Oh, my God! Look, it is falling down!” („Doamne, uite, se prăbuşeşte!”). Priveam şi nu-mi venea să cred… Aflat întâmplător în faimosul oraș american, poetul Adrian Păunescu transmitea, prin telefon, în direct, la una din televiziunile de știri…Și o făcea în felul lui, de te treceau toți fiorii pământului, auzindu-i vocea înecată în lacrimi și groază….

…..Şi iată-mă acum într-un New York liniştit, scăldat de soarele răcoros de început de septembrie, la doi paşi de noul World Trade Center, privind , impreună cu fiul meu, undeva într-un hău, de fapt, spre o fântână săpată în pământ și având forma unui pătrat imens( este chiar locul pe care se înălţa unul din turnuri). De pe cele patru laturi ale sale șiroiesc cascade, ale căror ape se pierd instantaneu undeva, într-o gaură neagră…. Gaura neagră nu este întâmplătoare, nu este o sincopă de imaginație a arhitecților. Au creat-o special ca să-ți poarte gândul către hăul acela catastrofal care a înghiţit cândva, în acelaşi loc, în câteva ore, trei mii de vieţi nevinovate… O mantinelă metalică îmbracă pătratul, de jur împrejur, având gravate pe ea cele 3.000 de nume…

Biletul la Memorialul 9/11 costă 24 de dolari. Locul e plin de lume: există în fiecare om dorinţa de a vedea cum a fost. De a încerca să înțeleagă, deși nimic nu este de înțeles în cele petrecute atunci, De a încerca să reconstituie în minte apocalipsa petrecută aievea, chiar în acest loc. Fiecare exersează, pe propria piele, sentimentul fericirii că trăieşte, că se poate bucura de viaţă, de cei dragi. Fiecare își îndreaptă gândul pios către cei care nu mai sunt. Către cei care au fost aici, în acel fatidic 11 septembrie, când avioanele morţii s-au împlântat în turnurile pline de vieţi. Majoritatea nu i-au cunoscut pe cei pieriți, dar îi plâng ca și cum nu le-ar fi fost străini. Nu poți să nu fi solidar măcar cu amintirea lor. Atât a mai rămas din ei : amintirea. Și, din unii, câte o poză, un pantof, o convorbire telefonică…

După un control corporal riguros la intrare, intri în poveste. De fapt, e un coșmaar întâmplat aievea; ţi-o certifică, învăluite în penumbra intenționat păstrată, fragmentele din zidurile de atunci, fiarele contorsionate devenite exponate de muzeu, obiectele personale ale celor prăbuşiţi odată cu clădirile în care lucrau ; apoi marea de fotografii, de filmări ale televiziunilor sau făcute de amatori, înregistrările din turnul de control, apoi ultimele convorbiri telefonice purtate de victime cu cei dragi de acasă. Îmi opresc cu greu o lacrimă care-mi dă târcoale, când intru într-o altă sală, întunecată și ea, unde , pe un ecran ca de cinema, sunt difuzate imagini cu acele victime ale dezastrului care au ales să-şi scurteze supliciul, aruncându-se în gol de la înălţimi năucitoare. Se pare că orice sfârșit devenise mai bun, decât să mori, mistuit de flăcări și înecat cu fum..

. Iată şi un fragment din scara salvatoare – singura din turnul de nord, pe care au reuşit să coboare câteva sute de oameni, salvându-se în chip miraculos. Într-o vitrină – un bolovan uriaş. Nu este un meteorit,cum ar părea la prima vedere, ci un “compozit”, un amestec al morţii care adună laolaltă metal, piatră, sticlă, hârtie, material textil şi fragmente de corp omenesc… Lumea-și plimbă tristețea, în tăcere, dintr-o sală în alta, oprindu-se din loc în loc pentru a citi explicaţiile fiecărui obiect, ale fiecărei fotografii.

Multe dintre ele conţin poveştile de viaţă ale celor rămași fără ea. Cine erau, cum au pierit. Mulţi dintre ei, ajutându-şi semenii… O maşină de pompieri sfărâmată pe jumătate completează şirul mărturiilor despre demonstraţiile de curaj ale pompierilor şi poliţiştilor newyorkezi.

În mijlocul sălii centrale, lumea înconjoară ceea ce eticheta denumește: “ultima coloană”: este chiar stâlpul de oţel de la locul impactului și pe care, după încheierea operaţiunilor de salvare, pompierii, voluntarii şi rudele celor pieriţi în catastrofă, au gravat mesaje.


Pe nişte ecrane digitale, vizitatorii veniţi din toate colţurile lumii pot să lase un gând în amintirea celor ce nu mai sunt. Arunc o privire în jur, oftez adânc şi desenez un ochi larg deschis, din care se prelinge o lacrimă. Mi se cere o semnătură.
Marina from Romania.

Femei de 10 pe Facebook