Presupunând că ați citit cronica publicată pe site zilele trecute de un bărbat, mă ofer – cu riscul de a fi etichetată drept o adolescentă sadomasochistă nesatisfăcută, cu hormonii dereglați și dorințe sinucigașe – cum spun marii (și noii) critici de film, să vă ofer și perspectiva unei femei asupra renumitei pelicule.
Înainte să văd a Fifty Shades Darker, îmi apăruse pe wall-ul de la facebook un articol distribuit de o prietenă în care protagoniștii erau denumiți psihopat bătăuș și țărăncuță epilată. Apreciez intenția bloggerilor de a caricaturiza personajele unor filme de succes – fără merit în opinia lor – și de a da întregii povești o altă nuanță. Apreciez și umorul ușor sadic folosit dar mi se pare că unii pun accent atât de mult pe câteva puncte slabe încât le este imposibil să se bucure de film. În acest articol, domnul spunea că a văzut doar 3 bărbați în sală și toate femeile, sosiile lui Adele, erau necăsătorite, peste 35 de ani. Am zis să iau de bună avertismentul în care tot filmul era disecat mai rău decât o broscuță și criticat în detaliu, cum făcea și Maiorescu. Vă dați seama ce mare mi-a fost uimirea când am ajuns lângă sala de cinema și erau peste 50 de băieți, fete de toate vârstele și doamne (căsătorite), cu soții de mână. Într-adevăr, gemetele și comentariile nu au lipsit dar, de, e un film erotic, era și culmea să plângă toți.
Cât despre film, recunosc că prima parte mi s-a părut mai intrigantă. Chiar dacă mă opun violenței – și acesta e motivul pentru care nu i-am acordat o recenzie tocmai bună primului – scenele dinamice au fost singurele care, fără să vrei, îți stârneau o dorință de mai mult. Fifty Shades Darker este genul clasic de film romance, în care protagoniștii se despart, se împacă, se schimbă în numele iubirii, totul ridicându-se la un nivel de adorare. Renumita banalitate a poveștii totuși nu am regăsit-o atât de des. Previzibil, da. Dar nu obișnuit. Pe lângă coloana sonoră de excepție, foarte bine integrată – mai ales că una dintre melodii a fost compusă de doi români (piesa”Bom Bidi Bom”, cântată de Nick Jonas şi Nicki Minaj) – 
locațiile (Columbia Tower, Vancouver Convention Centre, Gastown, luxosul iaht Kaori sau minunatul penthouse) sau recuzita, Dakota și Jamie au jucat ok. Mai ales că nu e atât de ușor să filmezi acele scene; într-un reportaj Johnson spunea că obișnuiește să bea puțin whisky, pe când Dornan face câteva zeci de flotări pentru a-și intra mai bine în rol. Dacă aș vrea să fiu cârcotașă, evident că aș putea. Sunt replici banale puse prea mult în evidență sau părți frumoase ascunse. Poate reacțiile Anastasiei nu par atât de naturale câteodată sau, din contră, sunt prea previzibile (ca și evenimentele) dar asta nu înseamnă că este un film prost. Totuși, mulți ar vrea să aibă parte de așa reclamă și să aibă atâția fani. Până la urmă și cei care merg să-l vadă doar pentru amuzament (sau să dovedească că e un film supraapreciat) sunt tot un fel de fani. Hateri, dar fani. Tot ei plătesc biletul.
Bun, am stabilit deja că nu e un film de Oscar, IMDb-ul nu arată o notă prea mare (4,9), toți fraierii, necăsătoriții sau nefericiții merg să-l vadă dar! Ghost Rider, Pretty Woman, xXx: Return of Xander Cage, Twilight, Point Break, The Boss, Anabelle, Bride Wars au fost prost clasate. Nu înseamnă că Gerard Butler, Nicholas Cage, Melissa McCarthy, Kate Hudson, Anne Hathaway sau Vin Diesel nu sunt actori buni.
Sunt filme și filme… Seria Fifty Shades nu e una corigentă.
XOXO,
Comentează