banner tex carrefour
Frumusețe

5 sfaturi pentru a nu te îngrășa după 30 de ani

 

Situația de mai jos vă este, cu siguranță, foarte familiară : până la 30 de ani ați reușit să țineți greutatea sub control, fără prea multe diete sau restricții. Și deodată, numărul de kilograme începe să crească. Unele femei nici nu simt acest lucru, și se trezesc brusc cu cate 10 kg peste norma admisă. Ce e de făcut?

În primul rând, iată motivele acestui fenomen:
1 Se încetinește metabolismul , iar grăsimea care înainte se “ardea”, acum se depune.
2 Se diminuează efortul fizic. Femeile devin mai sedentare, se îngroapă în munca de birou.
3 Avem din ce în ce mai puțin timp liber. Casă, soț, copii, carieră – când să ne mai ocupăm de fizicul nostru?
4 Scăderea motivației de a arăta bine, pe principiul “ Soțul mă iubeste oricum aș arăta!”

Lista ar putea continua, concluzia fiind una singură: după 30 de ani, în viața femeii apare un șir de factori subiectivi și obiectivi, care duc la creșterea greutății. Nu e numai o problemă de ordin estetic, dar și medical. Creșterea în greutate anticipează apariția unor boli. De aceea trebuie să fim atente la ceea ce ne spune cântarul!

Așadar, ce avem de făcut, dacă greutatea noastră începe să crească?

1. Să eliminăm “gunoiul”!
Trebuie să eliminăm din alimentația noastră mâncarea nesănătoasă. Chipsurile, covrigeii, biscuiții, sticksurile, mezelurile, afumăturile, berea, băuturile carbogazoase, ciocolata, produsele de panificație. Eliminându-le, greutatea o va lua în jos.

2. Să mâncăm mai puțin!

Organismul nu se mai află în crestere în înăltime, ci doar în…lățime! De aceea, porțiile trebuie să scadă! În principiu, omul trebuie să consume , la o masă, hrană într-o cantitate egala cu pumnul său. Iar pumnul nostru, al femeilor, este tare mic!

3. Să mâncăm mai des!

Optim – de 5 ori pe zi : la 9 dimineața, la 12, la 15, la 17 si seara maxim la 20. Cu maxim 3 ore înainte de culcare. Știm că e dificil, dar un astfel de obicei vă intră în sânge cam în trei săptămâni și va rămâne pentru tot restul vieții.

4. Să bem lichide!

Ideal este un număr de 8 pahare de apă pe zi. În orice caz, nu mai puțin de 1 litru. Vara, mai mult!

5. Să facem mișcare!

O oră de exerciții fizice pe zi – este un minim pe care trebuie să-l oferiți organismului vostru. Aici avem în vedere un mers pe jos alert sau diferite tipuri de sport. Nu se pune la socoteală treaba făcută prin casă!
Dacă veți respecta aceste reguli simple, creșterea în greutate va fi stopată și, de ce nu, poate chiar veți începe să și slabiți!
Sursa : www.garmoniazhizni.com

Femei de 10 pe Facebook