Ea și El

4 obiceiuri păguboase, care ne distrug căsniciile

 

Multe femei se căznesc să se mărite, însă mult mai puține reușesc să-și păstreze familia și relațiile cu partenerul. Mai jos vom prezenta 4 obiceiuri feminine nocive, care conduc la destrămarea căsniciilor.

1)Nu le tăiați aripile!
Cel mai groaznic lucru este faptul că voi nu vreți să acceptați că soțul vostru are, ca și voi, o singură viață. Că are și el planurile lui și că are și el dorinți ascunse, pe care visează să le transforme în realitate. Nu le ignorați, sprijiniti-l în îndeplinirea lor, nu-l transformați într-o anexă a voastră. Nu-i luați în derândere pasiunile, preocupările. Vă puteți opune doar acelor hobby-uri care vă pun în pericol relația sau lui, sănătatea.

2) Nu vă spălați rufele în afara familiei!
Nu trebuie să le povestiți celor din jur ceea ce se întâmplă la voi acasă. În colectivele în care predomină femeile, ziua de muncă începe, de regulă, cu plângerile acestora la adresa jumătăților de viață. Nici să vă lăudați soții din cale-afară nu merită : încep invidiile , deochiul, ba unele s-ar putea să și atenteze la jumătățile voastre de viață. Sau, pur și simplu, vor vrea să vă distrugă căsnicia.
Iar dacă vorbim despre rude, și acestora trebuie să le prezentați doar latura frumoasă a vieții voastre de familie. Dacă vă certați și vă grăbiți să le povestiți celor dragi despre asta, voi vă veți împăca, însă cei dragi nu-l vor ierta niciodată pentru că v-a supărat.
Nici măcar în cazul în care vă înșeală, nu trebuie să “externalizați” povestea : oricum nimeni nu va reuși să vă rezolve problemele din cuplu. Iar voi știți foarte bine și singure, că , în acest caz, nu există decât două posibilitați: fie iertați și mergeți mai departe, fie vă opriți aici.
Intr-un singur caz nu trebuie să tăceți : cel al violenței fizice.

3) Nu folosiți niciodată comparațiile!
Oricât de bine intenționată n-ați fi , niciodată comparațiile cu alte persoane nu au dus la ceva bun. Astfel de comparații pot naște o explozie a unor emoții negative: dezamăgire, supărare, furie, ba chiar depresii prelungite.
Bărbații sunt precum copiii: dacă vreți să schimbați ceva, folosiți exemplul personal. Dacă vreți să vă determinați soții să slăbească, apucați-vă voi însevă de jogging. Văzând efectele pozitive asupra dvs, foarte curând vi se va alătura!

4) Aveți grijă ca situația să nu degenereze în conflicte și învinuiri reciproce!
În orice situație tensionată, ajută fantastic simțul umorului. Fiți sigure că, prin ceea ce treceți voi, au trecut înaintea voastră milioane de oameni. Găsiți un banc potrivit contextului, ceea ce sigur va detensiona atmosfera. Certurile nu vor suda niciodată relația. Chiar și după o împăcare romantică, în suflet tot vor rămâne urme, care se vor reactiva la prima nouă ceartă. Cu cât mai multe astfel de acumulări negative, cu atât este mai mare riscul ca relația să se prăbușească.

Sursa, www.garmoniazhizni.com

Surse foto: semjanin.ru, prozeny.cz, bound-brazil.com, krugomgolova.com

Femei de 10 pe Facebook