banner marshal garden
Femei de 10

Gina Pătrașcu: „Daca sentimentele sunt curate, niciodată, în familie, nu ar trebui să se ajungă la momente de cumpănă”.

Oamenii buni sunt rari și prețioși. Iar atunci când vezi că unii din ei mai și pleacă prin depărtări, sufletul ți se strânge și te simți ca și cum ai fi pierdut un om drag. Acesta este sentimentul pe care l-am avut, cu ani în urmă, atunci când am cunoscut-o pe Gina Pătrașcu. O știam doar de la televizor, si țin minte, din adolescența mea, că ori de câte ori apărea, mă amuzau ochelarii ei uriași. Trebuie să recunoaștem, artiste cu ochelari nu prea vezi pe scenă. Însă Gina nu a jucat niciodată toate cărțile pe fizicul ei, cum fac multe din vedetele de azi. Ea știa că are o voce bună și că pune mult suflet în cântecele sale. Ambele erau adevărate, de aceea lumea a îndrăgit-o. Și  mai are Gina ceva : un caracter frumos și un simț al umorului ieșit din comun… M-am întâlnit de multe ori, de atunci, cu Gina. Am filmat-o prin concertele sale din Germania, i-am gustat bucatele, în căsuța ei cochetă de lângă Koln, i-am cunoscut familia, pe drăguțul Ștefan și pe fiica sa – un  mic geniu, stând toată ziua cu nasu-n cărți și visând să schimbe lumea. Am avut-o deseori și în emisiuni. De multe ori, prin skype.  Una peste alta, vreau să v-o readuc în case, pentru puțină vreme și să le răspund fanilor săi de odinioară, care cu siguranță se intreabă : „Ce-o mai fi făcând Gina Pătrașcu?” ..

Marina Almășan: – Cum sunt verile, în Germania, Gina?
Gina Pătrașcu : – Verile in Germania ? Anul acesta am avut doua ierni si o verisoara iar anul trecut, vara a fost intr-o… marti!

Marina Almășan : – Mda…deci tot verile de acasă sunt baza! Ce amintiri legate de verile copilăriei, îți vin în minte?
Gina Pătrașcu : – Despre verile copilariei mele pot spune ca au fost minunate.
Le-am petrecut in mare parte in gradina bunicilor, gradina plina de pomi fructiferi de toate soiurile pe care bunicul meu ii ingrijea si ii altoia (era expert in asta). Cum casa bunicilor erau pe un deal, ne rostogoleam de zeci de ori pe zi. Tovarasi de joaca imi erau fratii, sora si verisoarele. Gradina aceea era plina de veselie, ne simteam liberi, rasfatati de soare si de bunica, foarte priceputa la gatit. Aveam o curte mare si acasa (la vreo 200 m) dar nu era in
panta si distractia nu mai era aceeasi. Eu, fiind cea mai mare, trebuia sa am grija si de fratii mai mici. Daca pateau ceva, din cauza neglijentei mele, cand ajungeam acasa ma altoia mama de alergam prin toata curtea (si mama dupa mine cu nuiaua in mana).
Casele vecinilor erau apropiate si cred ca se obisnuisera cu refrenele mele de la „Batuta ardeleneasca cu strigaturi“.

Marina Almășan : – Povestești foarte frumos, aproape că îți văd, cu ochii minții, copilăria, locurile natale..Vorbește-mi despre tine, cea de Atunci! Ce fel de copil erai, ce vroiai să te faci, cum erau ai tăi.. Spune-mi și când ai început să cânți.
Gina Pătrașcu: – Copil rau nu am fost, dar fiind cea mai mare, probabil ca rezistam mai bine la “tratament”. De mica, toti ma puneau sa cant, iar eu , cantam la comanda tot ce auzeam de la mama (avea o voce superba), de la Radio, mai tarziu de la TV.
La gradinita am cantat la prima serbare, contrar vointei educatoarei mele. A venit insa bunicul si a amenintat-o ca daca nu o sa cant la serbare ii va intoarce gradinita cu susu-n jos. Dupa o astfel de propunere “amabila” din partea bunicului, speriata, a fost de accord sa cant. Apoi, am cantat la toate serbarile fiind prima pe lista ( bunicul avea grija).
La toate sarbatorile din familie cantam “Prima poezie” de N.Kirculescu, la care toata lumea plangea eu neantelegand nimic de ce ma pupau si ma felicitau; e pe bune ?.. nu e?…

Marina Almășan : – Îți mai amintești prima melodie, pentru care ai primit aplauze?
Gina Pătrașcu : – Eram la scoala printr-a treia si am cantat la serbare (fara sprijinul bunicului), “Toamna la cules de vie, iu, iu, iu, iu” piesa Angelei Moldovan. Am fost aplaudata mult de public si atunci am simtit ca asta va trebui sa fac mai departe in viata, sa cant.
Odata, de onomastica tatalui meu, a venit sa-i cante o formatie de lautari cunoscuti ca
Fam. Branza. Tata mi-a spus ca ar dori sa-i cant si eu ceva. Lautarii m-au acompaniat, rezultatul fiind foarte apreciat. Mi-au propus sa cant cu ei la clubul din localitate(LONEA azi PETRILA) din Valea Jiului.
Cantam la club, faceam si deplasari la care ma insotea mama, eu avand 12-13 ani.
Cand am ajuns la liceu, vroiam sa cant muzica usoara. Nu ma lasa nimeni, norocul meu fiind profesorul de muzica, astfel ca problema s-a rezolvat.
Trupa liceului se chema „MOBY DICK“. Am cantat impreuna la un spectacol in clasa XI,
eu interpretand “Cazacioc” si “O Mamy Blue” a lui Ricky Shayne (in limba romana bineanteles “O mama tu”). De pe scena am vazut toate mamele si bunicile plangand, iar la sfarsitul spectacolului au venit sa ma felicite cu lacrimile in ochi.
Apoi am fost acompaniata si de formatia “CANOPUS” a clubului din Lonea.
Ai mei m-au sustinut dar pot spune ca mama a fost cea care s-a luptat ca la Marasesti sa imi cumpere pian doar pentru ca o data intr-un tren un domn mi-a spus ca am degete de pianista.
Am facut, la Scoala Populara de Arta din Petrosani, 5 ani de pian si 3 ani de Canto.
Incepand din clasa a-VI-a pana cand am terminat liceul am facut si muzica in paralel.
Mergeam la concursuri si luam premii, mama ma inscria si la concursurile de prin statiunile unde se mergea pentru tratament.
In clasa a-XII_a am luat premiu de creatie la Festivalul “Cantecul adancului” de la Petrosani, unde presedinte de juriu a fost compozitorul George Grigoriu.
Faceam turnee prin judetul Hunedoara cu vedetele invitate de Casa de Cultura Petrosani.

Marina Almășan: – Aveai și un idol?
Gina Pătrașcu : – Pe atunci imi placea Olimpia Panciu si-i cantam toate melodiile. Visam sa ajung si eu la TV.

Marina Almășan : – Și…cum a început drumul? Cum ai ajuns la București?
Gina Pătrașcu : Intre timp mă mutasem la Timisoara, unde cantam in mai multe locatii si eram telexista la Intreprinderea Tehnolemn, in timp ce ma pregateam sa dau admitere la facultatea de Muzica sectia Pedagogie.
M-am prezentat la preselectia emisiunii concurs “Steaua fara nume”, am fost selectata si rapid invitata la Bucuresti. Am trecut cele trei etape cu nota maxima din partea juriului de specialitate si am castigat Trofeul “STEAUA FARA NUME” in anul 1977.
Am fost invitata la emisiuni si la un spectacol televizat. Acolo mi s-a propus sa fac un turneu cu Orchestra RTV dirijata de maestrul SILE DINICU si cu mai multe vedete din muzica usoara romaneasca.
Visul meu prindea contur. A fost minunat si am fost chemata iar in alt turneu organizat si prezentat de actorul Horia Serbanescu.
Am renuntat la Timisoara si m-am mutat in Bucuresti.
Meseria aceasta m-a purtat pe diferite meleaguri si am fost mandra sa-mi reprezint tara in SUA (de trei ori), Canada, Turcia (de patru ori), Germania, Mongolia, Slovacia, Rusia, Bosnia-Hertegovina. Am cantat in 12 limbi, am avut LP-uri si sute de emisiuni TV si inregistrari la Radio.
In 1979 ma casatoream cu actorul Horia Serbanescu, casnicie care a durat 22 de ani si din
care a rezultat ILINCA-DRAGA, cel mai minunat cadou din viata mea.

Marina Almășan : – Să-ți trăiască, e un copil deosebit, ai de ce să fii mândră! ..dar și ea, de mama ei! Dar despre Ilinca o să mai vorbim. Să mai zăbovim asupra carierei. Care crezi că a fost “clipa ta de glorie”? Dar melodiile tale cele mai populare?

Gina Pătrașcu : – Clipe de glorie…Parca e prea mult spus…As numi PREMIUL I si TROFEUL la Festivalul National de Muzica Usoara “MAMAIA 1983” pentru interpretare cu doua piese semnate de compozitorul Henri Malineanu: “Lasa supararea” si “Sa binecuvantam Pamantul”.
Melodia mea nr. 1 ? Au fost diverse melodii in diverse perioade. In 1980 era in top “Lasa supararea” de H.Malineanu, peste 2 ani “O noua zi” de G.Margarint, apoi “Prima scrisoare” de Marius Teicu, iar in ultima vreme, inainte de plecarea mea in Germania ,
“Viata mea e muzica” si “Ma-ntorc acasa”.

 

Marina Almășan : – Am văzut cum a fost cu cariera. Dar cu viața personală? Cum l-ai cunoscut pe Ștefan? Vorbește-ne despre el!
Gina Pătrașcu : – Pe Stefan Toma l-am cunoscut in timpul unui turneu pe care l-am facut in Germania. Turneul era organizat de o asociatie romaneasca unde el era vicepresedinte.
Ca organizator avea grija de noi artistii, ne insotea la spectacole. Inclinatia lui pentru muzica ne-a apropiat. Pentru ca el este si acum o enciclopedie din punct de vedere a cunoasterii solistilor, formatiilor romanesti si din strainatate, discutiile noastre erau interminabile. Si…uite asa…

Marina Almășan : – …și uite așa sunteți împreună de 18 ani. Ce anume vă leagă?
Gina Pătrașcu : – Ce ne leaga ? Cred ca acea chimie cu care orice cuplu a implinit majoratul. Noi avem 18 ani de casnicie. Mi-ar fi placut sa ii pui aceasta intrebare sotului meu… Noi, ca toti oamenii, avem zile si zile. Zile normale, cand ne ocupam de treburile casnice si zile aglomerate si incarcate emotional cand avem spectacolele pe care le organizam. E frumos dar si foarte obositor…
O zi banala, de exemplu, dupa bautul cafelei, vin in bucatarie sa gatesc (de obicei romaneste), masina de spalat rufe isi face datoria, dupa ce mancam de pranz ne odihnim putin iar dupa masa mergem la cumparaturi sau la plimbare, sau in vizita la cineva sau vine cineva la noi, iar seara fiecare cu televizorul lui. Avem preferinte variate la programele TV (programe romanesti bine-nteles).

 

Marina Almășan : – Cum de-ați ajuns să schimbați țara? Ce anume v-a supărat atăt de tare, în România?
Gina Pătrașcu : – Eu am plecat din Romania in 1999 casatorindu-ma cu el care era stabilit in Germania. De ce a plecat el ? E mai bine sa-l intrebi personal pentru ca ceva motive or fi fost atunci. El este presedintele Asociatiei culturale “ROMANIA” unde activez si eu ca director artistic. Organizam spectacole pentru comunitatea romaneasca de aici, invitand artisti reprezentativi ai scenei romanesti.

Marina Almășan : – Mai cânți?
Gina Pătrașcu: – Da, mai cant ! Doar aici, pentru romanii nostrii care traiesc departe si cu dorul de tara. Cant in spectacole, la revelioane, petreceri private…

Marina Almășan : – De fapt, era o întrebare pentru cititori, căci eu știu, te-am și filmat, la unul din concertele voastre din Germania. Hai să ne întoarcem la Ilinca. Dintotdeauna te-am admirat pentru fata ta extraordinară : inteligentă, studioasă, performantă. Ce face cum, cu ce se ocupă? V-a făcut socri? bunici?
Gina Pătrașcu : – Daca ma mandresc cu ceva pe lume, aceasta este fiica mea ILINCA.
Ilinca este un copil pe care orice parinte si l-ar dori. Mi-a adus atat de multe satisfactii si bucurii cat poate nu am avut in viata profesionala.
Acum, la 27 de ani, este PSIHOLOG CLINICIAN SI CERCETATOR la Universitatea din Bonn, lucrand la un doctorat in domeniul NEUROSTIINTELOR. A studiat PSIHOLOGIA la Berlin si Düsseldorf reusind sa publice teza sa de masterat in cel mai important jurnal de
Psihiatrie pe plan international “JAMA – psihiatry “ din SUA tema fiind – “anomaliile
Neurologice ale depresiei”. (JAMA = Jurnalul Asociatiilor Medicale Americane).
Munceste din greu pentru a-si croi o cariera in stiinta.
Nu, nu sunt inca nici soacra, nici bunica….

Marina Almășan : – Toate la timpul lor. Îți va veni și ție rândul, să-ți plimbi nepoții prin parcuri! Pentru că suntem o revistă pentru femei, îți voi pune câteva întrebări “în ton” cu targetul . Cum sunt femeile, în Germania?
Gina Pătrașcu: – Ai fost si tu in Germania…ai vazut destule femei…poate nu prea interesate de imaginea lor asa cum sunt romancele…dar parca mult mai independente.

Marina Almășan : – Relațiile în cuplu se desfășoară la fel ca la noi? Educația copiilor?..
Gina Pătrașcu : – Relatiile in cuplu poate nu sunt asa tensionate ca cele din Romania. Aici oamenii se confrunta cu alte probleme decat acelea de genul: “ce mancam maine”? sau ca nu s-a dat drumul la caldura si e frig in casa.
Educatia copiilor e importanta. Incepand cu varsta de 4-5 ani copilul este dus la tot felul de cursuri (muzica, sport, teatru, limbi straine). Parintii ii invata de mici sa fie independenti.
Primesc lunar o suma – bani de buzunar (cca 20.- €) iar cei mici invata sa-si chibzuiasca banii ca din ei sa-si cumpere ce au placere dar sa le ajunga pana luna viitoare. Daca nu le ajung, parintii le explica unde au gresit si nu le mai dau nici un cent in plus.
Nu am cunoscut pe nimeni (in afara unor romani) care sa-si oblige copii sa studieze daca
acestia nu mai vor (sau nu mai pot). Stau in grija mamei si a tatalui si la majorat ori isi cauta de lucru ori studiaza si in paralel lucreaza undeva pentru a se intretine.
Unii lucreaza 4-5 ani si abia dupa aceea se apuca sa studieze la o facultate.

Marina Almășan : – Există multe divorțuri ? Multe femei singure?
Gina Pătrașcu : – Divorturi ? O, da ! Ca peste tot de altfel. Oamenii considera ca atata timp cat nu mai au comunicare sau mai stiu eu ce alte motive, divorteaza. Aici, femeia nu se sacrifica pentru copii ramanand intr-o relatie toxica asa cum faceau femeile pe vremuri in Romania. Statul german are grija de femeia singura cu copiii.

Marina Almășan : – Ce sfat le dai cuplurilor aflate în impas? Cum se depășește un moment de cotitură în viața de familie?
Gina Pătrașcu: – Nu cred ca sunt cea mai indicata persoana in domeniu ca sa dau sfaturi cuplurilor in impas. Dar.. as sugera ca fiecare sa analizeze in liniste motivele care i-au adus in starea aceasta, dar si lucrurile bune din relatie. Sa le puna in balanta. Ar fi bine ca de la bun inceput sa isi pastreze fiecare respectul de sine si respectul pentru celalalt. Daca sentimentele sunt curate, niciodata nu ar trebui sa se ajunga la momente de cumpana.

Marina Almășan : – Numește un mare vis al tău…
Gina Pătrașcu: – La anii mei, marele meu vis este acela de a-mi vedea fata casatorita, cu o familie frumoasa cu copii si realizata profesional pe masura muncii ei.
Sper, cu ajutorul bunului Dumnezeu, sa se implineasca acest vis.

 

 

 

 

 

Femei de 10 pe Facebook