banner marshal garden
Femei de 10

3 Legi budiste care vă vor schimba viața și vă vor face fericite

 

Nu este obligatoriu să practicați yoga pentru a include în viața voastră câteva din idealurile budiste. Iar dacă veți face acest lucru, veți avea numai de câștigat. Așadar, e bine să aflați aceste trei adevăruri pure , așa cum le numesc înșiși budiștii, și tot de la ei să învățați și cum să le aplicați, în viața de zi cu zi.

1. Viața e chinuitoare și plină de suferință.

Acest adevăr îi face pe mulți să considere budismul ca fiind o religie pesimistă. Însă acest lucru trebuie judecat mai profund decât ” viața e grea, așa că răbdați!”. De fapt, trebuie să înțelegem că noi înșine ne facem viața și mai grea, chinuindu-ne să ne luptăm cu emotiile negative, în loc să le ocolim, pur și simplu. Agățându-ne foarte puternic de diverse așteptări, de obiecte materiale și de diverse situații, nu facem decât să ne creem singuri supărări , dezamăgiri și suferințe. De aceea, cel mai indicat este să încercăm înțelegem aceste suferințe și să le acceptăm.

Încetați așadar să considerați că ceva nu e în regulă cu voi, înțelegeți că moartea, îmbătrânirea, bolile și pierderile nu sunt decât o componentă a vieții noastre. Acceptați viața așa cum este ea. Și renunțați la gândul că viața voastră trebuie să fie ușoară și sigură – atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.
Bolile, inima frântă, pierderile de orice fel, dezamăgirile, enervările a toate fac parte din viața noastră și nu ne putem ascunde de ele, ignorându-le. Încercați să acceptați imprefectiunile vieții voastre și renunțați la a crede că ea trebuie să decurgă neapărat intr-un anume fel. Fiți gata pentru neprevăzut.

2. Viața este într-o permanentă schimbare.

Nu suntem în măsură nici să dăm timpul înapoi, nici să-l repetăm. Odată cu trecerea timpului, celulele noastre se regenerează, gândurile noastre se schimbă, la fel și starea de spirit, vremea de afară se schimbă și ea, iar noaptea înlocuiește ziua. Fiecare secundă a vieții noastre este alta. Întotdeauna.
Iată și paradoxul : când ne este rău, când ceva ne supără, faptul că viața este în schimbare este în măsură sa ne liniștească. Însă atunci când ne e bine, gândul că totul e schimbător este capabil să ne sperie.
Dar dacă este să privim, în mod abstract, aceste două gânduri, concluzionând că viața este într-o permanentă schimbare, această concluzie este în măsură să ne elibereze. În Grecia Antică, la o sută de ani după ce Buddha a emis această teorie, filozoful Heraclit a exprimat-o cu cuvintele sale : „Nu poți să intri de două ori în același râu”. Și avea perfectă dreptate, căci tot ceea ce deținem , este de fapt clipa în care trăim.
Acceptați așadar ideea schimbării. A faptului ca totul în jurul nostru se schimbă. Dacă vă gândiți adânc la asta, veți constata cât de minunat este. Această idee a schimbării ne ajută, practic, să prețuim ceea ce avem la un moment dat : propriul corp, sănătatea, relațiile, locul de munca, prietenii, tinerețea, etc. Haideți să ne bucurăm de lucrurile frumoase din jurul nostru, căci cele rele vor trece!

3. Noi înșoine ne schimbăm în permanență.

Cultura noastră este îmbibată cu convingerea că undeva acolo, în adâncul nostru, fie între inimă și ficat, fie în creier, fie undeva în altă parte, se află acea esență indestructibilă, intitulată ” suflet”.
Budismul susține că în noi nu se află nimic veșnic, de neschimbat. Că celulele noastre, amintirile noastre, gândurile noastre, în concluzie tot ceea ce alcătuiește personalitatea noastră, totul e supus schimbării în timp. Da, avem o personalitate, care însă aceasta poate suferi modificări. Avem nume, loc de muncă, prieteni și alte elemente care ne definesc și ne ajută să înțelegem cine suntem. Însă ideea că, în interiorul nostru totul rămâne neschimbat, este o mare minciună care ne-a fost inoculată. Dar putem scăpa de ea, și ne putem seta pe ideea că și noi ne putem schimba oricând și oriunde. Cum spunea cineva : „Grație schimbării, totul e posibil”.
În loc să ne chinuim să ne „descoperim”, mai bine să ne concentrăm pe a ne crea, pe a ne construi exact așa cum dorim să fim.
Căci forța noastră constă tocmai în faptul că noi reușim să ne simțim azi cu totul altfel decât ieri și să fim cu totul alți oameni. Iar faptul că astăzi suferim de depresie, nu înseamnă că vom suferi de ea toată viața. Putem să ne schimbăm. Putem să-i iertăm și pe cei din jur, și pe noi înșine.
Și imediat ce vom reuși să renunțăm la ideea că interiorul nostru este veșnic și de neschimbat, ne va fi mult mai ușor să înfruntăm schimbările vieții : căci în fiecare nouă zi veți întâlni un alt „eu”.

Sursa: cluber.com.ua

Surse foto: youtube, curiosidadesnutritivas.com, mamaplus.md,

Femei de 10 pe Facebook